Astăzi, un an mai târziu, Orbán și Kaczyński nu s-au clintit nici măcar un centimetru, mai ales după ce președintele polonez Andrzej Duda a fost reales la limită pe 12 iulie. Duda e un aliat politic apropiat al lui Kaczyński.

Bătălia pentru democrație și stat de drept, pe care fostul președinte al Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker o lupta cândva cu o însuflețire remarcabilă, și-a pierdut în mod clar avântul sub succesoarea lui, Ursula von der Leyen. Politiciana de la CDU a permis să fie numită cu voturi de la Orbán și Kaczyński, iar de atunci se poartă cu mânuși cu est-europenii. E improbabil ca președinția germană a Consiliului UE să schimbe situația.

Pe agenda următoarelor șase luni Ungaria și Polonia nu sunt nici măcar pomenite – în ciuda unor investigații în curs privind încălcarea valorilor UE și a statului de drept de către guvernele de la Budapesta și Varșovia. Guvernul german și-a exprimat angajamentul de a apăra valorile comune ale UE: „Noi vom […] lucra intens la consolidarea valorilor fundamentale și în special la promovarea unei abordări comune, cooperative și constructive în privința chestiunii statului de drept”, se afirmă în comunicatul oficial.

Totuși, această chestiune nu constituie sub nici o formă o prioritate a președinției germane a Consiliului UE. Anunțul nu e decât unul dintre multele, ba chiar a fost publicat după altele similare referitoare la agricultură și protecția consumatorilor. În plus, guvernul de la Berlin evită să pună la stâlpul infamiei vreo țară anume. Noua idee este de fapt aceea de a fi încurajate nu numai Polonia și Ungaria, ci toate cele 27 de state UE să se angajeze într-un „dialog politic privind statul de drept, pe picior de egalitate”, după cum s-a exprimat guvernul într-un text. Cu alte cuvinte, toți membrii vor fi încurajați să se testeze pe ei înșiși.

Chiar și condiționarea asistenței financiare UE de promovarea democrației și statului de drept – lucru pe care Berlinul îl cerea de-o veșnicie – nu mai este deodată foarte importantă. Germania mai susține încă, de fapt, propunerea făcută în acest sens de CE, dar Merkel este în mod evident reticentă să promoveze propunerea la scară mare. Adoptarea rapidă a noului buget UE este prioritatea primordială, și nimeni nu vrea să pericliteze acest acord atât de necesar băgând mâinile în buzunarele Ungariei ori Poloniei.

Chiar și tema reformei legislației azilului și a redistribuirii echitabile a poverii între statele membre ca parte a politicii oficiale privindu-i pe refugiați nu se mai bucură acum de statutul de prioritate. În 2015, când Ungaria și Polonia se înfipseseră în călcâie și refuzau să accepte solicitanți de azil, Merkel a continuat să lupte cu curaj pentru „soluția europeană”. Cinci ani mai târziu, Merkel e nerăbdătoare să paseze cartoful fierbinte altcuiva, ceea ce înseamnă că acum i-a venit rândul CE să încerce să rezolve problema. 

Cancelarul și-a fript într-adevăr degetele de prea multe ori în Europa de Est și nu e dispusă să riște reapariția chestiunii în cursul jumătății de an în care Germania va deține președinția Consiliului UE. Dar Merkel nu e singura care face tot posibilul pentru a evita buclucul; președinta interimară a CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, duce și ea o politică de conciliatorism. În disputa legată de partidul Fidesz din Ungaria, ea a luat cuvântul împotriva excluderii lui din Partidul Popular European (PPE). Cu alte cuvinte, susținătorilor lui Orbán din Parlamentul European (PE) li se permite să rămână.

Această decizie i-a slăbit pe est-europenii liberali și numai moderat conservatori din PPE. Nici măcar președintele PPE, Donald Tusk, nu a fost în măsură să prevaleze asupra directivei venite de la Berlin. Fostul președinte polonez al Consiliului UE [sic! Consiliul European – n.trad.] ceruse ca Fidesz să fie expulzat, dar fără sprijinul CDU nimic nu mișcă în PPE.

Și nu numai conservatorii au probleme cu Europa de Est; social-democrații se chinuie și ei să decidă ce cale să apuce. De exemplu, pentru o vreme, colegii social-democrați de la Bruxelles și Berlin au refuzat să ia vreo măsura împotriva corupției din România, care are [sic!] un guvern social-democrat. Abia după săptămâni de ciorovăială a fost suspendat PSD-ul românesc. Lucru care s-a întâmplat cu peste un an în urmă, iar între timp apele au devenit remarcabil de liniștite în ce privește România. Dar în zilele acestea la Bruxelles nu se vorbește prea mult nici despre Polonia și Ungaria.

UE are lucruri mai importante de făcut în era Covid-19 decât să-și disciplineze copiii-problemă din Europa de Est. De fapt, UE a fost nevoită să admită că deține foarte puține arme – și încă unele tocite – pentru a combate nepotismul, destructurarea democrației și distrugerea statului de drept pe continent. Fapt care s-a văzut în culori deosebit de vii în cazurile deschise contra Poloniei și Ungariei, în care sunt acuzate de încălcarea valorilor UE și a statului de drept; ambele cazuri au fost complet ineficiente în a obține ceva care să aducă măcar a rezultat.

În teorie, așa-zisele investigații de Articol 7 pot duce la suspendarea drepturilor de vot ale unei țări în Consiliul UE – o măsură căreia i se spune „opțiunea nucleară”. Ar însemna că statul respectiv pierde posibilitatea de a participa la procesul de decizie în cel mai important organism UE. În practică însă, este extrem de improbabil ca așa ceva să se întâmple vreodată, având în vedere că asemenea decizii cu consecințe profunde necesită unanimitate, iar Polonia și Ungaria e clar că se protejează reciproc în această chestiune.

Din acest motiv procedura de Articol 7 nu a depășit niciodată faza unor audieri fără consecințe concrete. Și chiar și acest delicat exercițiu diplomatic s-a dovedit a fi contraproductiv. Procedura arată ca „un instrument folosit de Vest pentru a șantaja Estul”, a admis ministrul de stat pentru Europa Michael Roth (SPD) în urma unei întruniri neproductive. Deși „sub nici o formă lucrurile nu stau așa”, a remarcat el, situația a evidențiat foarte clar limitele Articolului 7.

Chiar și noul instrument conceput de Roth împreună cu comisarul european al justiției Didier Reynders (Belgia) nu promite vreun succes răsunător; „Verificarea Valorilor Fundamentale” e menit a complementa mecanismele existente și a construi punți între Est și Vest. Tuturor celor 27 de state membre li se va cere să facă acest test – nu numai Poloniei, Ungariei și României, ci și Germaniei.

Însă, până atunci, cei 27 de șefi de stat și de guvern vor fi invitați să i se alăture lui Merkel la masa negocierilor pentru a discuta noul buget UE și reconstrucția economică post-pandemie. Doar după aceea – cel puțin conform dramaturgiei fin șlefuite pe care o reprezintă actuala președinție germană a Consiliului UE – discuția se va orienta și spre valorile fundamentale, democrație și stat de drept.

De unde apare întrebarea mai generală dacă nu cumva avem aici o tentativă de a se obține acordul pentru planul controversat de reconstrucție în schimbul tăcerii cu privire la violarea statului de drept în Ungaria și Polonia. Franziska Brantner, purtătoare de cuvânt pe teme europene a Verzilor din Bundestag, a avertizat împotriva unei asemenea abordări: „Mă tem că orice sancțiuni financiare contra țărilor care încalcă statul de drept se vor dovedi în cele din urmă a fi mai puțin drastice decât plănuia inițial Comisia Europeană”.

Dilema poate fi exprimată în termeni și mai categorici: mai întâi mâncarea, pe urmă moralitatea. Acest faimos dicton al lui Bertolt Brecht se aplică mai mult ca niciodată acum, în era Covid-19. Iar acest lucru înseamnă că statele est-europene pot conta pe indulgență în lunile următoare.

Articol de Eric Bonse (politolog și jurnalist, corespondent la Bruxelles pentru publicații germane)

http://www.german-times.com/hungary-poland-and-the-battle-over-democracy/ 

Traducere: Rador