Colegiul Medicilor contestă modificarea legii privind funcționarea instituției: „A fost adoptată cu încălcarea principiului independenței unei entități juridice”

Colegiul Medicilor contestă modificarea legii privind funcționarea instituției: „A fost adoptată cu încălcarea principiului independenței unei entități juridice” Parlamentul României. Sursa foto:|Dreamstime.com

Colegiul Medicilor din România anunță că legea privitoare la reforma în domeniul sănătăţii, care reglementează profesia medicală, alături de funcționarea instituției în cauză, este în contradicție cu principiul independenței justiției. Mai mult decât atât, oficialii CMR acuză că nu au fost consultați cu privire la modificări.

Colegiul Medicilor din România acuză legislativul statului că aprobarea OUG nr. 9/2019, referitoare la modificarea legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii a fost realizată fără a se respecta un principiu de bază al statului de drept.

„Legea transmisă spre promulgare a fost adoptată cu încălcarea principiului independenței unei entități juridice, care ar trebui să se bucure de autonomie în modul de organizare și funcționare, iar prin modificările aduse componenței Consiliului Național s-a creat inclusiv o imixtiune în modul de funcționare a organizației profesionale, care reprezintă toți medicii din România”, transmit reprezentanții Colegiului Medicilor din România, într-un comunicat de presă, referitor la legea trimisă spre promulgare.

Segregarea membrilor CMR

Instituția declară că legea în cauză afectează domenii ale sistemului de sănătate, recunoscute la nivel european și deosebit de importante.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prin noile modificări în structura organelor de conducere ale colegiului teritorial, respectiv consiliul colegiului teritorial, alegerea membrilor se realizează pe specialități medicale, ceea ce reprezintă o segregare a membrilor CMR între specialități în cadrul corpului profesional.

De exemplu, medicina de familie este o specialitate care, potrivit Nomenclatorului de specialităţi medicale, face parte din grupa specialităţilor medicale şi va fi izolată în condiţiile acestei modificări deşi este o specialitate medicală recunoscută în majoritatea ţărilor din UE (în 19 din 27 de ţări)”, atrag atenția cei de la CMR.

Tensiuni în rândul medicilor

Medicii atrag atenția asupra faptului că dispozițiile noii legi ar putea duce la tensiuni în rândul medicilor de familie, dar și a specialităților medicale. Conform noilor modificări, segregarea cadrelor medicale ar trebui făcută după următorul procentaj:

  • „46,17% din grupa specialităților medicale,
  •  10,26% din grupa specialităților paraclinice,
  • 19,15% din grupa specialităților chirurgicale,
  • 24.42% pentru specialitatea Medicină de familie”, conform Antena3.

Segregarea medicilor va naște disfuncționalități majore

Mai mult decât atât, segregarea medicilor ar putea duce la disfuncționalități în ce privește sistemul unitar actual, ce ar putea fi înlocuit cu unul segmentat, ceea ce echivalează cu prejudicii semnificative pentru comunitatea medicală din România, spun cei de la CMR.

„Astfel, repartiţia numărului de locuri în consiliul teritorial va fi inechitabilă, de exemplu medicii cu specialitatea medicină internă au o şansă mult mai redusă de a accede în Consiliul Colegiului teritorial având alocat acelaşi număr de reprezentanţi cu medicii din grupa specialităţilor paraclinice, fapt care constituie discriminare. Un alt efect al segregării medicilor, potrivit noilor reglementări, va fi că sistemul medical din punct de vedere al profesiei nu va mai funcţiona ca un sistem unitar ci pe segmente, care vor aduce prejudicii majore profesiei medicale şi nu este exclus ca grupurile de specialităţi să dorească fiecare propriul Colegiu”, atrag atenția responsabilii CMR.