Coldea și Kovesi „și-ar fi tăiat o mână” să rămână Traian Băsescu la putere. Care a fost greșeala președintelui

Coldea și Kovesi „și-ar fi tăiat o mână” să rămână Traian Băsescu la putere. Care a fost greșeala președinteluiTraian Băsescu. Sursa foto: Gabriel Petrescu | Dreamstime.com

Florin Coldea și Laura Codruța Kovesi ar fi recurs chiar și la gesturi extreme pentru ca Traian Băsescu să rămână la putere. Totul s-a întâmplat în 2009, la a doua candidatură a acestuia. Nu de alta, dar el este cel care i-a susținut în funcții, chiar dacă ulterior au vrut să-l debarce.

Orice ca să rămână Băsescu

Anca Alexandrescu: Păi și sufrageria din 2009?

Dorin Cocoș: Păi atunci voiau să iasă domnul președinte. Nu are nicio legătură. Sunt niște timpi. În 2009 domnul Coldea și doamna Kovesi și-ar fi tăiat o mână să rămână domnul președinte. Vorbesc serios, nu e glumă. O mână poate, nu, dar două degete și-ar fi tăiat.

Anca Alexandrescu: Atât de loiali și de apropiați îi erau președintelui Băsescu?

Dorin Cocoș: Era viața lor. Viitorul lor. Mie ce puteau să îmi facă? Să îmi ia parcările, pe care mi le-a și luat Oprescu până la urmă.

Anca Alexandrescu: Dacă erau corecți și profesioniști rămâneau indiferent de președinte.

Dorin Cocoș: Da credeți ca domnul Măgureanu n-a fost corect, dar a venit Emil Constantinescu.

Liviu Dragnea și Kovesi în „sufrageria lui Oprea”.

„Sufrageria lui Gabi Oprea”. Sursa foto: Romania TV

Cei doi au fost ținuți prea mult în funcție, greșeala președintelui

Anca Alexandrescu: Păi și trebuie să fii pe viață într-o funcție?

Dorin Cocoș: Ei așa ar fi vrut să iasă la pensie. Aceasta a fost o scăpare a domnului președinte. Comuniștii nu erau proști că făceau rotirea cadrelor după doi-trei ani.

Anca Alexandrescu: I-a lăsat prea mult?

Dorin Cocoș: Foarte mult. Cine a mai fost nouă ani șef la SRI?

Anca Alexandrescu: De ce nu a mai vrut să îl schimbe?

Dorin Cocoș: Cine îi punea lui altul? În primul rând că trebuia să îl dea jos Maior care nu voia să îl dea jos. Ca să îl schimbi pe Maior trebuia să vii în Parlament care avea 70% USL.

Anca Alexandrescu: USL nu voia să îl schimbe pe domnul Maior? Au făcut jocurile și pentru alegerile următoare?

Dorin Cocoș: Nu știu, că domnul Maior voia să iasă Ponta.

Anca Alexandrescu: Păi n-a ieșit domnul Ponta.

Dorin Cocoș: Păi n-au făcut jocurile.

Ne puteți urmări și pe Google News