„Sultanul” Erdogan are alte planuri, iar ofensiva din nordul Siriei a fost doar un bun prilej pentru testarea noilor arme intrate în posesia soldaților turci. În realitate, scrie New York Times, Recep Tayyip Erdogan urmărește să înzestreze arsenalul militar al Armatei cu arma nucleară!

Pentru asta, Erdogan a pus la cale un plan ca-n filme, notează presa de peste Ocean, cu implicarea traficanților de arme și negocieri cu ingineri în fizică nucleară, personaje extrem de controversate, acuzate că își vând cunoștințele pe bani mulți.

„Nu pot accepta ce spune Occidentul!”

Liderul turc nu și-a ascuns niciodată intenția de a înarma țara cu bomba atomică. De altfel, recent, Erdogan a declarat: „Unele țări au rachete nucleare. Dar Occidentul insistă că noi nu putem să avem. Una ca asta eu nu pot să accept!”.

Iată că acum amenințarea lui Recep Erdogan capătă un nou sens, după ce NATO și ONU au privit fără reacții intervenția armată a Turciei în Siria, punctează New York Times, care observă cum comunitatea internațională doar a dat din gură, dar nu a condamnat ferm atacul „otoman”. Conștient că niciun partener din cadrul NATO nu va îndrăzni să-l „lovească”, Erdogan a ales să urmeze calea Iranului, care își pregătește tehnologia pentru a avea arme nucleare.

Ankara a ridicat depozite de uraniu și reactoare

De când a intrat în vigoare, nicio țară membră NATO nu a încălcat Tratatul de neproliferare a armelor nucleare. Turcia este prima care se pregătește să o facă, prin înarmarea cu bomba nucleară!

Primul pas a fost deja făcut: Ankara a ridicat depozite de uraniu și reactoare. Mai departe, Serviciile de securitate națională au luat legătura cu un faimos dealer de pe piața neagră, Abdul Qadeer Khan. Om de știință, inginerul Abdul Qadeer Khan este acuzat de SUA că a ajutat Pakistanul să construiască bomba atomică, iar ulterior și-a vândut cunoștințele în domeniu și Iranului, și Coreii de Nord.

„Turcia își construiește expertiză nucleară de înaltă calitate”, afirmă Olli Heinonen, fost inspector șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Deocamdată, Turcia are depozite de uraniu, iar acum se interesează care sunt metodele prin care poate purifica uraniul, transformându-l astfel în plutoniu.

Aici intervine rolul traficantului Abdul Qadeer Khan, punctează New York Times. Pentru Khan, Turcia este de câțiva ani un veritabil hub industrial pentru piața neagră nucleară a lui Khan. Sub protecția lui Erdogan, Khan a vândut centrifuge, mașinile care se rotesc la viteze supersonice pentru a purifica uraniul.

Iată că a venit momentul în care chiar „Sultanul” Erdogan a ajuns clientul traficantului Abdul Qadeer Khan, serviciile de informații occidentale dând ca sigure existența centrifugelor în arsenalul Turciei.

În pasul al treilea, Turcia a intrat în contact cu Rusia, care va construi pe malurile Bosforului primul mare reactor nuclear generator de electricitate.

Cine mai stăpânește rachetele de la Incirlik?

În toată această poveste, un element important poate arunca în aer oricând omenirea! La baza NATO de la Incirlik există 50 de rachete nucleare americane!

Donald Trump tocmai ce a spus că bombele sunt în siguranță, însă mulți se îndoiesc de asta, fiindcă paza bazei a trecut în grija armatei lui Erdogan, după puciul eșuat din iulie 2016. Mai mult, dacă relația Turcia – America va continua să se degradeze, nu-i exclus ca Recep Tayyip Erdogan să le interzică americanilor accesul în baza Incirlik!

Te-ar putea interesa și: