Călătoria cu Naşul, hârtia de turnesol a stării societăţii noastre de mucava

Călătoria cu Naşul, hârtia de turnesol a stării societăţii noastre de mucava

Ancheta făcută la CFR referitor la reţeaua constituită pentru administrarea afacerii călătoriei cu "nasul", adică pe blat parţial, în care călătorul câştiga, deasemenea şi controlorul şi şefii acestuia care fac parte din respectivă caracatiţa mafiotă care a ocupat România iar statul că de obicei pierde, scoate la iveală sistemul clasic al blatului: mituit/mituitor şi statul păgubit.

Personal cunosc sportul ăsta care se practică şi în regimul comunist, însă cred că mai mult de către studenţi şi în consecinţă l-am practicat şi eu. Ca elev mergeam în acelaşi sistem la filme. Că licenţiat şi având salariu am încetat de jenă şi ne mai având scuză unui câştig similar unei performante în "afaceri", să mai continui să mai practic acest sport. Citiţi întregul text şi comentaţi pe hydepark.ro

Ne puteți urmări și pe Google News