Ce își doresc românii de la noul an. Prioritățile s-au schimbat față de 2022. Studiu
- Maria Dima
- 10 ianuarie 2023, 14:14
Scăpați de pandemie și de restricții, românii au fost ceva mai optimiști în 2022, an marcat de războiul din Ucraina. Dar ce își doresc de la 2023?
Anul 2022 a fost cel mai satisfăcător pentru cei mai mulţi dintre români (54%) în comparaţie cu 2020 (24%) şi 2021 (22%), ani puternic marcaţi de restricţiile cauzate de pandemie, arată datele unui studiu Reveal Marketing Research.
Conform cercetării, o dată cu redobândirea mai multor libertăţi, românii au devenit mai relaxaţi şi optimişti în 2022, această atitudine reflectându-se şi în sentimentele şi rezoluţiile acestora referitoare la noul an. Aşadar, 48% dintre respondenţi se declară optimişti cu privire la 2023, în timp ce doar 15% se declară pesimişti.
"Anul 2022 a marcat sfârşitul restricţiilor cauzate de pandemia Covid-19, însă această realizare a fost urmată de un an plin de dezamăgiri, fie că vorbim de războiul din Ucraina sau de nivelul extrem de ridicat al inflaţiei din acest an, care a cauzat greutăţi financiare pentru majoritatea românilor", susţin autorii cercetării.
Așteptările românilor de la noul an
Studiul mai arată că nivelul de optimism descreşte odată cu înaintarea în vârstă, tinerii între 18 şi 24 de ani (76%) fiind cei mai optimişti, iar persoanele peste 55 de ani (18%) cele mai puţin optimiste pentru 2023. În ceea ce priveşte aşteptările românilor de la noul an, aceştia sunt cei mai optimişti cu privire la îmbunătăţirea situaţiei financiare personale comparativ cu 2022 (43%).
La polul opus, nivelul de pesimism atinge cele mai mari valori dacă este luat în calcul parcursul ţării din următorul an, îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării şi diminuarea nivelului de corupţie fiind percepute ca obiective greu sau chiar imposibil de realizat de către 46%, respectiv 67% dintre respondenţi.
"Rămânând în zona contextului socio-politic actual, observăm că românii sunt în general în expectativă, cu doar 3 din 10 fiind de părere că în 2023 situaţia de conflict din Ucraina se va ameliora/finaliza sau că situaţia Schengen se va rezolva.
Dacă ne referim la rezoluţiile şi speranţele din sfera personală şi de familie, 15% dintre români intenţionează să se căsătorească sau logodească în 2023, într-o măsură semnificativ mai mare cei cu vârstele cuprinse între 25-35 de ani (26%), în timp ce 33% nu au astfel de planuri, în special tinerii între 18 şi 24 de ani (70%)", mai arată cercetarea.
Câți români vor să-și schimbe domiciliul
Totodată, 11% dintre respondenţi intenţionează să aibă un copil în noul an, într-o măsură semnificativ mai mare cei cu vârste între 25 şi 44 de ani (18%).
Un sfert dintre români declară că intenţionează să îşi schimbe domiciliul în 2023, fie în altă locuinţă din aceeaşi localitate (12%), în altă localitate din ţară (8%) sau în străinătate (4%).
De asemenea, se observă că locuitorii din mediul rural sunt mai statornici, 82% declarând că nu vor să se mute în 2023, în comparaţie cu 74% în cazul locuitorilor din mediul urban.
În ceea ce priveşte sfera profesională, 23% dintre români vor să îşi schimbe locul de muncă în 2023, îndeosebi tinerii între 18-34 de ani (32%), iar 50% să îşi păstreze actualul loc de muncă, valori semnificativ mai mari fiind înregistrate în cazul celor între 35 şi 55 ani (59%).
Raportându-se la nivelul de satisfacţie cu diferitele aspecte din viaţa de zi cu zi, românii sunt cei mai mulţumiţi de relaţiile interpersonale pe care le au cu familia (73%), cu persoanele apropiate (67%) sau de relaţiile sentimentale (62%).
Aşa cum era de aşteptat tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 de ani sunt mulţumiţi într-o mai mare măsură de sănătatea lor (73%) comparativ cu total eşantion (56%), în timp ce cei mai mulţi dintre cei mai vârstnici de peste 55 de ani (70%) sunt mai mulţumiţi de timpul lor liber (vs. 54% total eşantion).
Nivelul de mulțumire la locul de muncă
Cele mai mici scoruri de satisfacţie au fost obţinute de nivelul de mulţumire cu locul de muncă (48%) şi de situaţia financiară prezentă (37%), locuitorii din mediul rural fiind multumiţi într-o mai mică măsură, în cazul acestora înregistrându-se scoruri de 42%, respectiv 28%.
În general, când se gândesc la topul rezoluţiilor pentru noul an, cei mai mulţi dintre români îşi doresc să călătorească mai mult(32%), să petreacă mai mult timp cu familia(30%) sau să mănânce mai sănătos (29%).
În cazul persoanelor de peste 55 ani, adoptarea unei alimentaţii mai sănătoase (42%) şi a unui stil de viaţă mai sustenabil (15%) sunt semnificativ mai importante decât pentru total eşantion (29%, respectiv 9%). De asemenea, aceştia îşi doresc într-o mai mare măsură decât ceilalţi să acorde mai mult timp pasiunilor lor (24% vs. 16% total eşantion)
Românii îşi mai doresc mai mult timp liber (18%), într-o măsură semnificativ mai mare locuitorii din mediul urban vs. cei din mediul rural (20% vs. 11%) şi cei cu vârste cuprinse între 45-55 ani (27%).
"Şi aspectul fizic joacă un rol important în noul an având în vedere că 22% declară că îşi doresc să slăbească în noul an, mai multă atenţie subiectului acordând femeile (25% vs. 18% bărbaţii) şi tinerii între 18-24 de ani (29%).", precizează autorii cercetării.
De asemenea, 30% dintre tinerii între 18-24 de ani îşi doresc mai mult să aibă un stil de viaţă mai activ şi să meargă la sală comparativ cu 16%, total eşantion.
"Dacă ne îndreptăm atenţia către tinerii cu vârste cuprinse între 25-34 de ani, observăm că pentru aceştia este importantă într-o mai mare măsură dezvoltarea profesională, aceştia dorindu-şi mai mult să îşi schimbe locul de muncă (21% vs. 12% total eşantion) şi să investească timp în cursuri de dezvoltare personală şi profesională (15% vs. 8% total eşantion)", menţionează studiul.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 28 decembrie 2022 - 01 ianuarie 2023 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet din mediul urban şi rural. Mărimea eşantionului a fost de 1.005 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.