Chelsea are un nou antrenor. „Toată lumea ştie cât de mult iubesc clubul ăsta”
- Alexandru Toader
- 4 iulie 2019, 11:46
Chelsea Londra va fi pregătită de fostul mare jucător Frank Lampard (41 de ani), unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria clubului londonez.
Gruparea de pe „Stamford Bridge” s-a despărțit la finalul stagiunii trecute de italianul Murizio Sarri (noul antrenor al lui Juventus), alături de care „The Blues” nu au reșuit un parcurs extraordinar în Premier League, dar cu care au cucerit trofeul Europa League.
Acum, Frank lampard a acceptat să devină antrenorul echipei sub culorile căreia a evoluat la cel mai înalt nivel în perioada 2001-2014.
În această dimineață, clubul londonez a anunţat oficial numirea noului tehnician, după ce discuțiile dintre Lampard și oficialii lui Chelsea au durat 6 ore, până la ora 01:30 în noaptea.
„Sunt incredibil de mândru că m-am întors la Chelsea ca antrenor principal. Toată lumea ştie cât de mult iubesc clubul ăsta, alături de care am scris o filă de istorie ca jucător. Acum, sunt determinat şi concentrat să pregătesc cât mai bine viitorul sezon. Sunt aici pentru a munci din plin şi a aduce succese clubului”, a spus Frank Lampard, citat de siteul oficial.
Lampard va lucra la Chelsea alături de Jody Morris, ca antrenor secund, însă îl vrea alături și pe Didier Drogba, care ar urma să se ocupe de pregătirea atacanților din lot.