CFR și-a găsit antrenor. Edi Iordănescu s-a întors la Cluj

CFR și-a găsit antrenor. Edi Iordănescu s-a întors la Cluj sursa foto. EVZ

Edi Iordănescu este noul antrenor principal al echipei de fotbal CFR Cluj, conform unui anunț oficial de pe site-ul clubului.

Edward Iordănescu a fost numit, vineri, la conducerea echipei CFR Cluj și îl va înlocui pe Dan Petrescu, fostul antrenor, demis în urmă cu câteva zile.

„Mă bucur să fiu din nou aici. Mulţumesc patronatului şi conducerii pentru încrederea arătată. A mai fost un episod acum doi ani şi ceva care s-a terminat mai repede decât ar fi fost normal. Cu toate astea am rămas şi cu lucruri foarte bune şi, nu în ultimul rând, cu un trofeu frumos, primul trofeu pentru mine, de altfel, şi cu o experienţă pe care eu am luat-o constructivă”, a spus Edi Iordănescu la scurtă vreme după instalarea sa la echipă.

Noul antrenor a ținut să spună că a învățat din experiențele trecute, iar acum are încredere că va reuși să continue performanțele cu noua sa echipă de fotbal.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am învăţat ca şi din astfel de moment, mai puţin fericite, să ştiu să aleg ce e mai bun. A fost pentru mine singura oară când un club mi-a acceptat unilateral contractul (rezilierea, n. red.), a fost o dezamăgire, m-a afectat, dar am făcut un pas în spate, am mers la un alt club, unde mi s-au oferit suport şi încredere şi acolo am reuşit un proiect istoric, pentru că a fost o performanţă istorică pentru oraş şi pentru club. M-am întors la Cluj pentru că am încredere deosebită în acest grup de jucători, am încredere deosebită că acest club poate să îşi continue traiectoria ascendentă”, a mai declarat Iordănescu.

Trecutul lui Iordănescu cu CFR

Edi Iordănescu a mai fost antrenorul echipei CFR Cluj între 13 iunie şi 26 iulie 2018. El a stat pe banca echipei campioane în trei meciuri oficiale, cucerind Supercupa României (1-0 cu Universitatea Craiova), remizând acasă cu FC Botoşani (1-1, în prima etapă a Ligii I) şi pierzând acasă cu Malmo FF (0-1 în prima manşă din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor). Ca și acum, în 2018, Edi Iordănescu i-a luat locul lui Dan Petrescu la CFR.

Clubul CFR Cluj a anunţat, luni, rezilierea contractului cu antrenorul principal Dan Petrescu, aflat în funcţie din 22 martie 2019. În campionatul Ligii I, CFR Cluj ocupă poziţia a treia în clasament, după 11 etape disputate, la 6 puncte în spatele liderului FCSB. Duminică, în etapa a 12-a, CFR Cluj va juca în deplasare cu Politehnica Iaşi