CFR ignoră normele sanitare. Tren supraaglomerat în pandemie Video

CFR ignoră normele sanitare. Tren supraaglomerat în pandemie Video

Deși autoritățile medicale atrag atenția în permanență în legătură cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, se întâmplă ca acestea să fie încălcate chiar de companiile statului, primele care ar trebui să le respecte.

Un tren de călători supraaglomerat, aparținând CFR, a plecat vineri seara dinspre București spre Craiova, în condițiile în care, se știe, iar epidemiologii o repetă ori de câte ori au ocazia, transportul în comun este una dintre principalele surse de infectare cu noul coronavirus.

În vagoane au urcat în jur de 320 de călători, deși capacitatea garniturii era de doar 280 de locuri, cei mai mulți dintre aceștia fiind navetiști care se întorceau spre orașele de domiciliu, după o zi de muncă.

În mai multe imagini care au apărut în spațiul public, se vede cum foarte mulți dintre aceștia, care nu aveau locuri rezervate, stăteau în picioare, pe culoare, înghesuindu-se unii în alții, contrar oricăror norme de protecție sanitară. Mai mult, unii nici nu purtau măști medicale sau, dacă le aveau, le țineau doar de formă, sub nas ori chiar sub barbă, crescând, astfel, riscul de infectare.

„Trenul a avut o rezervare de 100%”

Reprezentanții CFR s-au dezvinovățit spunând că aproximativ 40 de călători, cei care au mers în picioare, erau „blatiști”, care nu și-au cumpărat bilete sau navetiști abonați care nu au avut vreme să-și facă rezervare pentru locuri.

„Trenul a avut o rezervare de 100%, respectiv 280 de locuri. 40 de călători au fost depistați fără bilet și practic rezervările au fost făcute în ultimul moment. Sunt cei fără bilet, pe care chiar nu avem cum să îi preconizăm, dar sunt și posesorii de abonamente care nu și-au făcut rezervări din timp”, a declarant Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, conform Digi24.

Potrivit spuselor sale, personalul CFR, controlorii de bilete și șeful de tren, se aflau în celălalt capăt al garniturii și nu au avut ce să facă pentru a preveni supraaglomerarea.

„Personalul de tren era în partea cealaltă a trenului. Apelul pe care îl facem este ca pasagerii să își facă rezervările din timp, astfel încât să putem suplimenta vagoanele și să evităm situațiile de acest fel”, a declarat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

Ne puteți urmări și pe Google News