CFR Cluj a fost învinsă de Lazio, dar păstrează șanse de calificare. Campioana României n-a contat, deși a avut om în plus 75 de minute

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio, dar păstrează șanse de calificare. Campioana României n-a contat, deși a avut om în plus 75 de minutesursa: facebook.com/cfr1907/

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa Conference League la fotbal.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Ciro Immobile (45+4). CFR Cluj a făcut un joc mediocru, fără a-şi crea clare ocazii de gol, deşi a jucat cea mai mare parte a meciului cu avantajul unui om în plus.

Campioana României a început destul de curajos şi Krasniqi (4) a şutat din afara careului, dar peste poartă.

Lazio a avut apoi o mare ocazie de a deschide scorul, însă Scuffet (8) a salvat golul în faţa lui Milinkovic-Savic, după eroare de plasament a lui Muhar.

În min. 15, fundaşul Patric a fost la eliminat pentru un fault la Krasniqi, care ar fi scăpat singur spre poartă. Decizia arbitrului englez Pawson a fost confirmată de arbitrajul video (VAR), utilizat în premieră în Europa Conference League, cu începere din faza eliminatorie a competiţiei. Lovitura liberă acordată a fost executată peste poartă de Krasniqi (19).

CFR Cluj, inferioară și în superioritate numerică

CFR a mai avut o oportunitate prin Boateng (21), dar acesta a reluat imprecis din drop o minge primită în careu.

În continuare jocul a fost unul de uzură, dar Lazio a forţat pe finalul primei reprize, în ciuda inferiorităţii numerice. Milinkovic-Savic (45) şi-a mai încercat o dată şansa din careu, dar Scuffet a reţinut. În min. 45+4, la ultima fază a primei părţi, echipa antrenată de Maurizio Sarri a reuşit să marcheze: Felipe Anderson aruncă o minge în careu după o lovitură liberă, iar Immobile, scăpat din marcaj, reia din voleu, fără speranţe pentru Scuffet.

În repriza secundă, în ciuda schimbărilor ofensive operate de Dan Petrescu, CFR s-a apropiat rareori de poarta gazdelor, iar când a făcut-o nu a reuşit să creeze pericol. O singură acţiune merită să fie menţionată, o lovitură de cap a lui Yuri (49), trimisă pe lângă poartă.

În schimb, Lazio a mai avut şanse la poarta lui Scuffet. Milinkovic-Savic a trimis de două ori din afara careului, însă Scuffet a fost la post (55, 68). Anderson (60) a reluat cu capul pe lângă poartă, după un corner.

În min. 65, Pedro a fost blocat de Petrila în careu, iar la cornerul care a urmat Vecino a reluat bine cu capul, dar Camora a respins din faţa porţii.

Italienii au mai avut o acţiune notabilă, prin Lazzari (69), dar şutul său a fost blocat de Burcă în careu. Până la final a fost doar o zbatere a CFR-ului de a ajunge la poarta lui Luis Maximiano, care a fost practic nesolicitat în acest meci.

Campioana României păstrează șanse de calificare în retur

Manşa secundă va avea loc la Cluj-Napoca, pe 23 februarie, iar campioana României nu va putea conta pe Yuri şi Boateng, suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene.

Lazio rămâne neînvinsă acasă în faţa echipelor româneşti, cu două egaluri şi trei victorii, 5-1 cu FCSB (2018), 1-0 cu CFR (2019 şi 2023).

Lazio Roma - CFR Cluj 1-0 (1-0) A marcat: Ciro Immobile (45+4). Roma, Stadio Olimpico Europa Conference League, play-off pentru optimi (tur)

Au evoluat echipele: Lazio: 1. Luis Maximiano - 29. Manuel Lazzari, 15, Nicolo Casale, 4. Patric, 23. Elseid Hysaj (77. Adam Marusic, 61) - 21. Sergej Milinkovic-Savic, 6. Marcos Antonio (34. Mario Gila, 18), 5. Matias Vecino - 7. Felipe Anderson (11. Matteo Cancellieri, 82), 17. Ciro Immobile (căpitan; 9. Pedro Rodriguez, 61), 20. Mattia Zaccagni. Antrenor: Maurizio Sarri. Rezerve neutilizate: 61. Federico Magro, 94. Ivan Provedel - 3. Luca Pellegrini, 10. Luis Alberto, 32. Danilo Cataldi, 50. Marco Bertini, 88. Toma Basic. CFR Cluj: 1. Simone Scuffet - 4. Cristian Manea, 44. Yuri, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac (11. Claudiu Petrila, 46), 21. Bismarck Adjei-Boateng (40. Lovro Cvek, 46), 73. Karlo Muhar (28. Ovidiu Hoban, 61), 7. Ermal Krasniqi - 15. Emmanuel Yeboah (32. Rangelo Janga, 82), 30. Daniel Bîrligea (9. Cephas Malele, 61). Antrenor: Dan Petrescu. Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 6. Jean-Claude Billong, 25. Bogdan Ţîru, 33. Denis Kolinger, 37. Mihai Bordeianu, 47. Christopher Braun, 82. Alin Fica.

Arbitru: Craig Pawson; arbitri asistenţi: Lee Betts, Ian Hussin; al patrulea oficial: Robert Jones (toţi din Anglia) Arbitru video: Jarred Gavan Gillett (Australia); arbitru asistent video: Constantine Hatzidakis (Anglia) Observator pentru arbitri: Jorn West Larsen (Danemarca), delegat UEFA: Jovan Surbatovic (Serbia) Cartonaşe galbene: Zaccagni (39), Boateng (41), Milinkovic-Savic (44), Yuri (45+3), Hysaj (49), Hoban (79). Cartonaş roşu: Patric (15).

sursa: Agerpres