Centrul de comandă al Hezbollah din Liban, lovit de armata israeliană

Centrul de comandă al Hezbollah din Liban, lovit de armata israelianăAtac. Sursa foto:Dreamstime

Atac aerian în Liban. Israelul a raportat lovituri asupra centrului de comandă Hezbollah.

Hezbollah, lovit din aer. Armata israeliană a atacat cu avioane de luptă centrul de comandă operațional al mișcării șiite din Liban. Anunţul a fost făcut de serviciul de presă al armatei israeliene.

Armata israeliană despre atacul asupra Hezbollah

„În urmă cu ceva timp, avioanele de luptă ale IDF au atacat centrul de comandă operațional al Hezbollah din Liban”, se arată în declarație.

În plus, „soldații IDF au identificat câțiva teroriști care se apropiau de gardul de-a lungul frontierei din zona Metula din partea libaneză”, a continuat serviciul de presă. „Soldații au deschis focul asupra lor, au fost înregistrate lovituri”, a adăugat serviciul de presă al IDF.

Hezbollah, Liban

Gruparea Hezbollah. Sursa: dreamstime.com

Israelul a avertizat gruparea teroristă din Liban

În vizită la soldații de la granița dintre Israel și Liban, ministrul israelian al apărării a avertizat marţi Hezbollah:

„Nu vrem război, dar asta nu ne împiedică să ripostăm. Dacă Hezbollah vrea să urce un nivel, noi vom urca cinci”, le-a spus Yoav Gallant soldaților săi.

Israelul poate riposta în Beirut în același mod în care a ripostat în Gaza:

„Ceea ce facem în Gaza, putem face și în Beirut. Dacă vom fi târâți într-un conflict violent, un război, va plăti un preț greu”, a mai spus acesta.

Hezbollah, solidar cu Hamas. Avertismentul lui Netanyahu

Mişcarea şiită recunoaște că a tras asupra Israelului și anunță că e solidar cu „rezistența palestiniană victorioasă

Recent, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a emis un avertisment către mișcarea islamistă Hezbollah.

A menționat că în eventualitatea izbucnirii unui conflict, orașul Beirut, capitala Libanului, ar putea să se confrunte cu situația similară celei din Fâșia Gaza.

Netanyahu a amenințat: „Orașul Beirut și sudul Libanului vor ajunge ca orașele Gaza și Khan Younis”.

Afirmațiile au fost făcute în contextul unui incident recent petrecut în localitatea Mattat, din nordul Israelului, unde un civil în vârstă de 60 de ani a murit într-un atac cu rachete lansat din sudul Libanului.

În urma acestui eveniment, forțele armate israeliene au trimis elicoptere pentru a identifica și neutraliza pozițiile teroriştilor din sudul Libanului.

Ne puteți urmări și pe Google News