Celebrele F-35 surprinse patrulând deasupra Dobrogei. Speculațiile care au apărut pe rețelele de socializare
- Ionel Sclavone
- 28 iunie 2022, 14:26
Avioane de luptă americane F-35 au fost observate patrulând în spațiul aerian românesc, prin intermediul aplicației Flightradar24.com. Zborurile au fost observate deasupra Dobrogei, așa cum apare pe hărți. Două avioane F-35 au ajuns în România pe 24 februarie, în prima zi a invaziei ruse, la Baza 86 Aeriană de la Borcea. Iar de curând, președintele Klaus Iohannis a anunțat Parlamentul că a permis două ca aeronavele F-35 „să survoleze, aterizeze şi să opereze pe teritoriul României”.
Aplicația Flight Radar 24 a semnalat un avion de luptă american, de ultimă generație, F 35, patrulând deasupra Dobrogei, la sud de zona ucraineană a Basarabiei. Este pentru prima oară, când o astfel de aeronavă, considerată invizibilă, apare pe hărțile zborurilor civile. Acest lucru se datorează faptului că piloții au activat transponderul de la bord pentru a evita un eventual accident cu o altă aeronavă civilă.
La scurtă vreme după apariția acestei informații, cu privire la zborul de patrulare al F-35, au început să apară și speculațiile cu privire la obiectivele urmărite în această misiune de patrulare. Astfel, acestea sunt legate de dotările moderne ale acestui aparat, în special de radarul de tip AESA (Active Electronically Scanned Array). Acestea au o rată de scanare extrem de rapidă (milisecunde), o rază de acțiune foarte mare, capacitatea de a urmări un număr foarte ridicat de ținte simultan (unde agile multiple), probabilitate foarte joasă de detecție din cauza undelor care îți schimba direcția în milisecunde, capacitatea de a funcționa ca radio/bruiaj și pot cartografia cu precizie terenul.
Funcția de cartografiere ar putea fi utilizată pentru a scana terenul pe Insula Șerpilor, din apropierea granițelor României, supusă, în mod constant, tirurilor de rachete ale forțelor din Ucraina, în ultima perioadă. Insula Șerpilor, al cărei rol strategic este foarte important, a fost ocupată în primele zile de război, de Rusia
„Radarul actual AWACS este cu aproape 2 generații în urmă față de radarul de pe F-35, ca tehnologie de bază. Acesta poate face cartografiere radar cu deschidere sintetică, asupra unor locații precum Snake Island (Insula Șerpilor), situată în raza F-35, având în vedere altitudinea suficient de mare la care patrulează. Asta ar putea fi foarte util cuiva”, a comentat pe Twitter, un utilizator.
Două F-35 au ajuns în România
De menționat că două aeronave F-35 au ajuns în România pe 24 februarie, în prima zi a invaziei ruse, la Baza 86 Aeriană de la Borcea. Este pentru prima oară când acestea sunt observate în timp ce îndeplinesc o misiune de zbor.
De curând, în urmă cu aproximativ două luni, preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului că a aprobat cererea SUA ca cele două aeronave F-35 cu personalul aferent „să survoleze, aterizeze şi să opereze pe teritoriul României în cadrul unor misiuni în comun pentru asigurarea întăririi posturii de descurajare şi a capacitați de apărare a spațiului aerian al NATO”.
Decizia a fost luată de șeful statului în contextul războiului care se duce la granița României, în Ucraina.