Cele mai scumpe telefoane din lume

Cele mai scumpe telefoane din lumeTelefoane. Sursa: arhiva EVZ

Valoarea unui telefon aflat în topul celor mai scumpe din lume nu este dată doar de performanțele tehnice de vârf. De cele mai multe ori, aceste dispozitive combină materiale prețioase, precum aurul, platina, titanul sau chiar diamantele, cu un nivel ridicat al execuției lor. Așadar, vă prezentăm în continuare o selecție de telefoane cu prețuri foarte de ridicate.

Cele mai scumpe telefoane din lume: luxul și tehnologia le transformă în trofee de lux

Astfel de telefoane devin adevărate embleme ale luxului, depășind statutul de un simplu dispozitiv folosit pentru comunicare. Asamblate manual și lansate adesea în ediții limitate, telefoanele se remarcă printr-un design sofisticat, funcții avansate de securitate și opțiuni largi de personalizare.

În multe cazuri, fiecare exemplar este adaptat dorințelor cumpărătorului. Pe lângă aspectul rafinat, unele modele integrează cele mai noi tehnologii, sisteme inteligente și soluții de criptare de ultimă generație, oferind o combinație desăvârșită de eleganță, siguranță și inovație. Mai jos vă prezentăm câteva exemplare de telefoane incredibl de scumpe:

Falcon Supernova iPhone 6 Pink Diamond Edition: un simbolul absolut al opulenței

Falcon Supernova iPhone 6 Pink Diamond Edition poate fi caracterizat ca un telefon care duce exclusivitatea la un nivel ieșit din comun. Îmbrăcat în aur de 24K, platină sau aur roz, acest model are un diamant roz masiv integrat pe partea din spate.

Disponibil doar într-un număr foarte limitat, telefonul include și tehnologii avansate de securitate și este creat pentru oamenii bogați deoarece are un preț amețitor.

Acest dispozitiv ajunge la suma colosală de 48,5 milioane de dolari și este considerat de mulți drept cel mai scump telefon creat vreodată.

Huawei Mate XT: un telefon pliabil de generație nouă

Huawei ridică ștacheta în industria telefoanelor mobile cu modelul Mate XT, un smartphone pliabil de generație nouă. Dispozitivul se transformă cu ușurință din telefon în tabletă, oferind un ecran generos de 10,2 inci și performanță de top datorită procesorului Kirin 9010.

Construit din materiale de lux și dotat cu funcții de inteligență artificială avansate, camere profesionale și încărcare rapidă, acest model este un gadget de elită, adresat utilizatorilor care nu fac compromisuri atunci când vine vorba de tehnologie și lux.

Gresso Luxor Las Vegas Jackpot: dispozitiv transformat într-o bijuterie

Gresso Luxor Las Vegas Jackpot, un adevărat etalon al telefoanelor de lux, costă un milion de dolari și este destinat colecționarilor cu gusturi exclusiviste.

Carcasa este realizată din aur de 18K și diamante negre, iar spatele telefonului este decorat lemn negru provenit din Arica, vechi de două secole.

Fiecare exemplar este lucrat manual, oferind un grad de personalizare remarcabil. Nu este doar un smartphone, ci și o adevărată operă care îmbină stilul, rafinamentul cu tehnologia.

Diamond Crypto: decorat cu peste 50 de diamante

Destinat celor care doresc un telefon cu adevărat exclusivist și protecție a datelor în același timp, Diamond Crypto este un smartphone de colecție, decorat cu peste 50 de diamante, dintre care 10 albastre, extrem de rare.

Carcasa din platină asigură durabilitatea, iar sistemul de criptare integrat oferă o securitate avansată pentru utilizatori. Este o piesă care îmbină perfect eleganța cu tehnologia de ultimă oră.

Goldvish Le Million, unul dintre cele mai scumpe telefoane realizate vreodată

Cu un preț estimat la 1 milion de dolari, Goldvish Le Million rămâne unul dintre cele mai scumpe telefoane realizate vreodată.

Construit din aur alb de 18K și împodobit cu 120 de carate de diamante de calitate superioară, acest telefon se distinge printr-un design rafinat și o execuție impecabilă.

Mai trebuie menționat faptul că este produs în ediție limitată și reprezintă o veritabilă bijuterie high-tech, creată pentru cei iubesc luxul și nu se uită la bani.

 

Vertu Signature Cobra

Vertu Signature Cobra redefinește ideea de telefon de lux printr-un design extravagant, decorat cu nu mai puțin de 439 de rubine și elemente inspirate de silueta unei cobre.

Construit din titan și piele fină, acest model este disponibil într-un număr extrem de limitat și are un preț ce atinge 310.000 de dolari. Pe lângă estetica opulentă, oferă funcții personalizate pentru o experiență exclusivistă, fiind destinat colecționarilor și celor care doresc un obiect unic, mai degrabă decât un simplu dispozitiv.

Goldvish Revolution

Goldvish Revolution se remarcă prin combinația dintre eleganță și materiale prețioase, inclusiv aur de 18K, cristale, safir și diamante.

Cu un preț ce poate depăși 1,3 milioane de dolari, acest telefon este o adevărată bijuterie tehnologică. Fiecare detaliu este realizat cu meticulozitate, ceea ce îl transformă într-un telefon cu un rafinament desăvârșit destinat unei clientele exclusiviste, potrivit site-ului luxuryproperty.com.

Ne puteți urmări și pe Google News