Dispozitivele „tari“ de acest gen reprezintă o combinaţie între design şi performanţe.
Computerele de azi au devenit un partener care ne ajută să ne bucurăm de conţinutul multimedia aflat în continuă creştere fie pe internet, fie în magazine. Este vorba de ultimele melodii de top, de muzică veche pentru cei care preferă clasicul, de filme, jocuri video sau vizualizarea de canale TV.
Pentru ca toate acestea să fie complete este nevoie de sunet. Multe computere au propriile difuzoare încorporate, însă oferă performanţe limitate. Cei care doresc să se bucure de claritatea sunetului melodiilor preferate îşi ataşează la computer un sistem audio performant. Vă prezentăm cele mai bune sisteme audio pentru PC ale momentului. În selecţie am ţinut cont de testele făcute de specialiştii de la „cnet.com“ şi de la revista „PC World“. TOP Logitech Z-2300 Acest sistem va umple încăperea în care este folosit cu sunete de o calitate foarte bună, fără distorsiuni. Designul este şi el foarte reuşit. Prezintă chiar şi adaptor pentru console video. Comenzile le primeşte prin intermediul unei telecomenzi cu fir, care are şi un slot pentru căşti. Partea proastă este că elementele sistemului sunt conectate între ele cu cabluri destul de enervante. Preţ: 580 de lei, la DOMO M-Audio Studiophile AV 40
Este un sistem PC cu dimensiuni destul de „generoase“ şi s-ar putea să-şi găsească cu greu loc pe birourile celor care îl cumpără. Calitatea sunetului este însă foarte bună, acest sistem fiind ideal pentru iubitorii de muzică care doresc performanţe clare şi pun mare preţ pe design. Se poate conecta lejer la un iPod, DVD Player sau televizor. Preţ: 570 de lei, la dol.ro Harman Kardon SoundSticks II Designul acestui sistem este totodată unic şi reuşit. Este indicat celor care vor să iasă din ordinar, celor care îşi doresc un sunet excelent într-o incintă originală şi unică. De asemenea, sunetul redat este foarte clar, fiind excelent atât pentru muzică, filme sau jocuri. Nu prezintă însă slot pentru conectarea de căşti şi lipseşte un indicator fizic pentru volum. Subwooferul are o putere de 20 de waţi. Preţ: 580 de lei, la neomax.ro Logitech Z-10 Designul acestor boxe, de altfel reuşit, aduce aminte de Turnul din Pisa. Ai impresia că în orice moment se vor răsturna. Pe una dintre ele este localizat un mic ecran LCD, care afişează informaţii precum numele artistului şi al melodiei, atunci când este rulată muzică. Se conectează la PC prin intermediul USB, trecând peste placa de sunet a acestuia. De asemenea, poate recepţiona posturi radio on-line. La părţile mai puţin bune este de remarcat lipsa unui subwoofer. Preţ: 420 de lei, la marketonline.ro Creative GigaWorks S750
Este un sistem audio 7.1 (7 sateliţi şi un subwoofer). Calitatea sunetului este foarte bună. Sistemul poate fi folosit de la distanţă prin intermediul telecomenzii, având o putere totală de 700 W. Totuşi, conectarea celor şapte sateliţi cu subwooferul şi computerul se face prin fire, putând crea o adevărată „junglă“. De asemenea, preţul ridicat îl face destul de greu accesibil. Preţ: 1.300 de lei, la emag.ro