Mormântul lui Sartre, care a încetat din viaţă la 15 aprilie 1980, în urma unei embolii pulmonare, se găseşte în cimitirul Montparnasse, iar al părinților în Pere-Lachaise.

Peste 50 de mii de oameni, mulţi veniţi din afara Franţei, au luat parte la ceremoniile funerare.

A fost primul scriitor din istorie care a refuzat din proprie iniţiativă prestigiosul premiu şi, până în prezent, singurul.

În 1945, refuzase cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, Legiunea de Onoare.

Exponent de seamă al gândirii existenţialiste, romancier, dramaturg şi critic literar, Jean-Paul Sartre s-a născut la 21 iunie 1905, în Paris.

Citește și Ce l-a făcut pe Sartre să refuse Premiul Nobel?

Simpatizant al URSS

La începutul anilor ’50, şi-a declarat anumite simpatii pentru marxism şi Uniunea Sovietică, fapt ce i-a cauzat pierderea unor prieteni apropiaţi precum Andre Gide şi Albert Camus.

A condamnat categoric, însă, reprimarea violentă a revoltei anti-comuniste din Ungaria, 1956.

După evenimentele din august 1968 din Cehoslovacia, gânditorul francez s-a distanţat total de politica statelor comuniste, chiar dacă nu şi-a abandonat complet convingerile de stânga.

În ultimii 20 de ani ai vieţii, sănătatea lui Sartre a fost într-un declin permanent, în mare parte din cauza ritmului său frenetic de lucru. A suferit de hipertensiune şi, în 1973, a rămas aproape orb.

Într-un fragment celebru din „Fiinţa şi neantul”, Sartre scrie că „un eveniment social care se produce deodată şi care mă poartă cu el nu vine din afară: dacă sunt mobilizat într-un război, acest război este războiul meu, seamănă cu mine şi îl merit.

Îl merit mai întâi pentru că aş putea să mă sustrag de la el, prin sinucidere sau dezertare; aceste ultime posibilităţi sunt acelea care trebuie întotdeauna să ne fie prezentate când este vorba de a judeca o situaţie”.

Altfel spus, dacă nu m-am sustras războiului, înseamnă că l-am ales. De aceea, „în război nu există victime inocente”, consideră Sartre.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric