Cea mai mare vânătoare a monstrului din Loch Ness. Descoperirile făcute

Cea mai mare vânătoare a monstrului din Loch Ness. Descoperirile făcute Sursa foto Youtube

Cea mai mare vânătoare a monstrului din Loch Ness a fost relansată în Scoția. Deja a fost găsit un obiect ciudat cu puteri neobișnuite, au spus organizatorii.

Cercetătorii au lansat cea mai mare vânătoare a monstrului scoţian din ultimii 50 de ani. Aceștia au pregătit drone echipate cu scanere termice, bărci cu camere cu infraroşu și hidrofoane.

„Scopul nostru a fost întotdeauna să înregistrăm, să studiem şi să analizăm tot felul de comportamente şi fenomene naturale care sunt dificil de explicat”, spune Alan McKenna, de la echipa de cercetare voluntară Loch Ness Exploration, care organizează „vânătoarea”.

Cercetătorii cred că scanerele termice ar putea identifica orice anomalie, în timp ce hidrofonul ar detecta strigăte neobișnuite sub apă. Prezenţa unui monstru în Loch Ness este o legendă care datează din Antichitate. Cu toate astea, nimeni nu a reușit să găsească monstrul care a speriat Scoția.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prima înregistrare scrisă a creaturii datează din anul 565 d.Hr., într-o biografie a călugărului irlandez Sfântul Columba, evanghelizator al Scoţiei în secolul al VI-lea. Prima observare modernă a lui 'Nessie' a fost raportată într-un ziar local în mai 1933. Unele persoane au declarat că au văzut „un val uriaş” în apă.

În decembrie 1933, ziarul britanic The Daily Mail a recrutat un vânător de animale mari din Africa de Sud, Marmaduke Wetherell. Acesta a găsit urme mari de paşi care aparţineau unui animal de şase metri lungime.

Peste 1.100 de apariţii oficiale ale lui „Nessie” au fost înregistrate până în prezent. Monstrul a atras turiștii din toată lumea și a adus milioane de lire sterline economiei scoţiene.

Cea mai mare vânătoare a monstrului din Scoția

În 1972, Biroul de Investigaţii privind Loch Ness a întreprins cea mai mare căutare în lac, dar fără rezultat. În 1987, în timpul Operaţiunii Deepscan, a fost desfăşurat un sonar pe toată lăţimea lacului. Organizatorii au spus că au găsit un „obiect neidentificat de dimensiuni şi puteri neobişnuite” în adâncuri.

În 2018, cercetătorii au efectuat un studiu ADN în Loch Ness pentru a determina ce organisme trăiesc în apele lacului. Cu toate astea, ei nu au găsit nimic, iar monstrul a rămas un mister.

„Acest weekend ne oferă oportunitatea de a săpa prin ape într-un mod nou şi abia aşteptăm să vedem ce găsim”, a declarat Paul Nixon, directorul general al Centrului Loch Ness, potrivit Adevărul.