„Ce țară de rahat, o vacă în balconul patriei”!

„Ce țară de rahat, o vacă în balconul patriei”!Sursa foto: arhiva EVZ
… scrie Gabriel Garcia Marquez, în ”Toamna patriarhului”. Această frază, concentrată de admirabilul scriitor, iese din carte, se extinde parcă și ne umple de greață, ne inundă ca un val imposibil de oprit, de pe toate ecranele, de pe internet, de pe stradă…
Uneori, din ce în ce mai des, reușesc și eu, asemeni scriitorului și ziaristului Ion Cristoiu, ”să rezist tentației de a mă uita la tv în neștire, fără a căuta ceva anume, doar așa, să fac altceva decât să citesc”.
Într-o anume formă, programele, emisiunile și talk-show-urile televiziunilor de știri, încep să valoreze cam tot cât însemnau cele 4 ore de programe tv dinainte de 1989.
”Premierul Marcel Ciolacu a postat pe TikTok o filmare în care prezintă mâncăruri tradiţionale româneşti şi face un top al preferinţelor sale, plasând în capul listei mămăliga şi pe locul 7 papanaşii, despre care a spus să sunt „o bombă calorică” şi că mai bine „mănânci un porc”. Filmarea a fost realizată în biroul său de la Palatul Victoria.” Ce să mai comentezi?
Totuși, mai bine citești.  Eu am ales cartea dlui Cristoiu, ”Zig Zag printre gândurile mele”, apărută recent la editura Evenimentului zilei, ”Editura de carte”.
”Așezat în scaunul incomod (…) iau în mână Caietul negru, pentru a-l da la bătut. Pe măsură ce înaintez în lectura accelerată, redusă la privirea aruncată pe pagină, descopăr c-am renunțat cu vremea la la formula amestecului de jurnal și eseu pusă sub genericul Lumea prin care trec. Nu știu cum am găsit-o, dar acum la recapitulare îmi dau seama că era fericită. Pentru prima oară cineva, (eu, adică) face din scris și citit domenii ale consemnării zilnice.”
Adevărul e, mai mult decât atât; și el aparține cititorului, pus în fața unei ”mese bogate”. Spicuiri, citate, autori și cărți - amestecate cu gândurile unui scriitor, care, cumva își scarifică poate un roman, ca să întregească pentru cel care n-are metodă de lectură, un univers greu accesibil. Dar și să descifreze lumea de ieri și cea de azi, de la o notație la alta. Cred că este o formulă extraordinară. Personal, am citit cartea dintr-o suflare, nereușind s-o las din mână. Mai mult decât atât, o consider a fi, poate, una dintre cele mai valoroase și utile apariții a ultimilor mulți ani…
”De multe ori, când trec pe acolo, mă abat pe la cărucior. (s.n - e vorba despre căruciorul cu care la bibliotecă se aduc cărțile cerute, la masa la care așteaptă cititorul) - scrie pe la mijlocul cărții autorul.
Iau câte o carte, îi citesc titlul, mă uimesc (ia te uită, cineva s-a trudit să cerceteze istoria manșetei de la pantalonii de damă!) și o pun la loc, de fiecare dată încercând tristețea că în viață două lucruri nu poți face: să le iubești pe toate (femeile) și să le citești pe toate (cărțile).
Am trăit 30 de ani în ceeace se numea pe atunci ”Epoca Ceaușescu”, milioane de oameni erau striviți de partidul unic, PCR. Totul se hotăra ”sus” și se puneau în practică de mii de activiști de partid. Undeva sus se clădeau, ca și acum cariere, se numeau directori, miniștri, secretari, amante selectați dintre activiștii de partid, selectați, și ei dintre apropiați, familii, etc. Poporul era obligat sau cointeresat aplaude și să se supună. Activiștii se ajutau și se susțineau unii pe alții, dar cei mai mulți, ca și azi în aparatul partidelor erau mediocri și incultulți, voraci și mizerabili. Pe toți, oriunde ne-am fi aflat ne copleșea, ca și acum, un sentiment al pierzaniei line: era copleșitor: vedeam cum un mecanism grotesc strivea totul, fără putință de a fi oprit.
Este surprinzător că azi, la atâta vreme trecută de la căderea dictaturii, impresia e, în esența ei, cam aceeași. Mă uitam la marea de oameni care au umplut străzile de ziua Unirii. Doar oameni nevinovați, care nu pot face nimic, în fața destinului implacabil. Simpli figuranți, captivi în  năvodul înțelegerilor între partide. Trecutul transpare clar în prezent: politicienii de azi sunt leit cei de ieri, niște aculturali rudimentari care, sub alte înfățișări, mai elegante, dar tot mitocănești hotărăsc pentru tot poporul, ignorând realitățile, drepturile omului și necesitățile celor de pe stradă. Diferența constă în faptul că lumea, acum, cu steaguri tricolore în mâini, protestează…
Și, paradoxal, ca și în 1989, ”vacile” n-au mai avut curaj să iasă în ”balconul patriei”, deși Țara era în mare sărbătoare…
Pe la mijlocul cărții dl. Cristoiu ne redă o zicere din publicistica lui Tudor Arghezi: ”Preferința oamenilor politici pentru lichele, pe de o parte, și pentru proști, pe de altă parte, este unanim cunoscută.” (tableta Politică și literatură, din Ramuri 1929)
„În locuința sa din strada Grohovaia, într-una din acele clădiri mari, cu locuitori câți ar  încăpea, numai bine într-o capitală de județ, stătea într-o dimineață, culcat în pat, Ilia Ilici Oblomov.”

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre