Ce se întâmplă cu pensiile. Orban zguduie PSD

Ce se întâmplă cu pensiile. Orban zguduie PSD

Premierul Ludovic Orban a abordat, marți seară, un subiect sensibil și anume pensiile speciale, fără să rateze ocazia de a ataca PSD.

Premierul Ludovic Orban spune că PNL este singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale și a catalogat drept o „comedie” anunțul unor parlamentari, printre care aleșii USR și președintele PSD, Marcel Ciolacu, privind intenția de a demisiona în ultima zi a mandatului pentru a nu beneficia de pensia specială.

În acest context, liderul PNL Ludovic Orban a vorbit și despre necesitarea modificării Constituției în sensul în care să fie schimbată modalitatea de numire a judecătorilor de la Curtea Constituțională.

Ludovic Orban: Pensiile speciale au fost introduse de PSD

Întrebat ce intenții au liberalii cu privire la acest subiect, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, Ludovic Orban a răspuns:

„Pensiile speciale au fost introduse de PSD. Singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale a fost PNL. În programul nostru, principiul fundamental de calcul al pensiilor trebuie să fie principiul contributivității.

Am avut un proiect de lege inițiat de PNL care a fost votat și apoi declarat neconstituțional de Curtea Constituțională. Acum este un alt proiect de lege cu amendamente de la PNL care se judecă la CCR.

Singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale a fost PNL

Premierul României a mai spus că PNL are deja un proiect ce prevede înlăturarea pensiilor speciale și readuce aminte de „teatrul” făcut de Ciolacu și Dragnea înaintea de terminarea mandatelor.

„Avem proiect de lege împotriva pensiilor speciale. Le-am zis să nu mai facă comedia cu demisiile. Asta a fost făcută de Ciolacu și de Dragnea în ultima zi de mandat, iar ei mint și acum că nu au avut mandat complet, când demisia lor nu a fost confirmată”.

De asemenea, întrebat dacă nu este nevoie de o reformare a Curții Constituționale, Orban a precizat că „trebuie modificată Constituția. Trebuie schimbată modalitatea de numire a celor de la CCR și trebuie modificate inclusiv atribuțiile, astfel încât Curtea să nu mai încalce Constituția”, arată B1.