Ce se întâmplă cu certificatul verde. Alexandru Rafila s-a ”sucit” la 180 de grade. Medicul vs. politicianul

Ce se întâmplă cu certificatul verde. Alexandru Rafila s-a ”sucit” la 180 de grade. Medicul vs. politicianul Sursa: arhiva EVZ

Autoritățile medicale au făcut mari greșeli de comunicare și nu au explicat ce reprezintă certificatul verde COVID și de ce este necesar.

Deputatul PSD Alexandru Rafila și-a schimbat atitudinea de zilele trecute, după o întâlnire pe care reprezentanții Comisiilor pentru sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat au avut-o cu o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Social-democratul s-a poziționat în favoarea introducerii acestui document, în ciuda faptului că PSD nu a susținut proiectul de lege la Senat.

„În ce priveşte certificatul verde COVID, cred că în România am făcut două lucruri greşite, apropo de comunicare. Nu am explicat ce este certificatul verde şi nu am explicat foarte clar că aceste certificat verde nu presupune exclusiv vaccinarea - vaccinarea, sigur, trebuie încurajată -, ci şi testarea şi, bineînţeles, trecerea prin boală.

Unul dintre elementele importante pe care le-am menţionat în întâlnirea cu cei de la Comisiile de sănătate este accesul universal la testare. Am discutat lucrul ăsta şi el trebuie să existe, el nu trebuie să descurajeze sau să înlocuiască vaccinarea, dar, pe de altă parte, limitarea testării nu face altceva decât să agraveze situaţia”, a afirmat medicul Alexandru Rafila.

Ne puteți urmări și pe Google News

foto: arhiva EVZ

Când trebuia făcut pentru introducerea certificatului verde

El a adăugat că discuţia cu privire la introducerea certificatului verde la locul de muncă trebuia să aibă loc în urmă cu cinci luni. În prezent, această dezbatere a ajuns să ostilizeze personalul medical, pe fondul creșterii numărului de pacienți COVID.

„Dacă acum cinci luni discutam despre certificatul verde, puteam să facem o discuţie, pe banii medicilor sau personalului medical sau pe banii statului (testarea personalului medical care nu prezintă certificat verde - n.r.). Dar eu, când vin cu acest proiect de lege când am maximum de cazuri. Când am maximum de impact pe sistemul de sănătate, deci nu vin acum cu această lege, pentru că dacă vin acum cu această discuţie şi ostilizez o parte din personalul medical şi îl ameninţ cu concedierea în plin val pandemic, sunt inconştient.

Noi am avut o vară întreagă în care nu numai că nu s-a făcut nimic, dar s-a încurajat transmiterea prin diverse manifestări publice care au fost organizate, încurajate, am determinat toată această nebunie şi când ajungem în vârful pandemiei venim cu măsuri care ostilizează personalul medical şi care pun o problemă legată de funcţionarea sistemului medical. Este o demagogie pură şi nu reflectă responsabilitate”, a afirmat deputatul social-democrat.

Proiectul de lege nu a întrunit consensul politic

El a subliniat că proiectul de lege privind introducerea certificatului verde la nivelul sistemului medical ar fi trebuit discutat. Aceasta pentru a se ajunge la un consens politic pe această temă.

„Guvernul României nu şi-a făcut treaba, a dus situaţia la paroxism şi aceiaşi oameni care au adus situaţia la paroxism vor să pună şi sistemul de sănătate în imposibilitate de funcţionare în acest mod şi nu îşi asumă nimeni nimic”, a conchis Alexandru Rafila.