Ce pensie poți primi în Germania după doar cinci ani de muncă. Cum se calculează

Ce pensie poți primi în Germania după doar cinci ani de muncă. Cum se calculeazăEuro. Sursă foto: Unsplash

Mulți români și alți muncitori din statele balcanice au privit ani la rând pensia din Germania ca pe o garanție financiară pentru perioada de după retragerea din activitate. În realitate, cei care au lucrat doar câțiva ani în sistemul german ajung să primească sume reduse, chiar dacă îndeplinesc condițiile minime pentru pensionare, potrivit publicației Blic.

Ce pensie poți primi în Germania după doar cinci ani de muncă

Legislația din Germania prevede că o persoană poate obține dreptul la pensie după cel puțin cinci ani de contribuții, adică 60 de luni de asigurare. Totuși, atingerea pragului minim nu garantează automat o pensie mare, deoarece valoarea acesteia depinde direct de contribuțiile achitate și de veniturile obținute în perioada de activitate.

Sistemul german funcționează pe baza punctelor de pensie, cunoscute sub denumirea de „Entgeltpunkte”. Un angajat care câștigă salariul mediu brut anual acumulează aproximativ un punct de pensie într-un an. Persoanele cu venituri mai mici primesc proporțional mai puține puncte.

Pentru 2025, salariul mediu brut anual estimat este de 50.493 de euro. Începând cu iulie 2025, valoarea unui punct de pensie este de 40,79 euro, aceeași în toate regiunile Germaniei.

Formula utilizată pentru calcul este: pensia brută = numărul de puncte x factorul de acces x valoarea actuală a punctului x factorul tipului de pensie.

Muncitori

Muncitori. Sursă foto: Unsplash

Ce pensie poate încasa un român după cinci ani de muncă

În prezent, cinci puncte de pensie aduc aproximativ 204 euro brut lunar. După aplicarea taxelor și contribuțiilor, suma netă ajunge la aproximativ 180 de euro pe lună. Germania nu are un sistem de pensie minimă garantată. Astfel, persoanele care au avut salarii reduse sau au contribuit pentru perioade scurte primesc automat pensii mici. Există însă un sistem separat de sprijin social destinat vârstnicilor cu venituri insuficiente, însă acesta nu reprezintă o pensie contributivă.

Începând cu iulie 2026, pensiile din Germania urmează să fie majorate cu aproximativ 4,2%, ceea ce va duce valoarea unui punct de pensie la aproape 42 de euro. În aceste condiții, o persoană care a lucrat cinci ani în Germania ar putea încasa aproximativ 210 euro brut lunar.

Pentru angajații care lucrează în Germania prin intermediul unor companii străine și dețin certificat A1, contribuțiile sociale sunt achitate în țara de origine.

În aceste situații, muncitorii nu acumulează puncte în sistemul german de pensii și nu beneficiază de pensie din Germania, cu excepția perioadelor în care au avut contracte directe cu firme locale și au plătit contribuțiile aferente în sistemul german.

Mii de persoane din Balcani primesc pensii din Germania

Un număr mare de cetățeni din statele balcanice încasează pensii din Germania chiar dacă locuiesc în afara țării.

Datele prezentate arată că aproximativ 85.000 de persoane din Serbia, 40.000 din Bosnia și Herțegovina și 37.000 din Croația beneficiază de pensii germane.

Valoarea medie a pensiilor ajunge la aproximativ 900 de euro lunar, însă aceste sume sunt specifice persoanelor care au lucrat perioade lungi și au avut salarii ridicate. Pentru cei care au muncit doar câțiva ani, pensia germană rămâne, de cele mai multe ori, un venit suplimentar modest.

Românii reprezintă una dintre cele mai numeroase comunități de muncitori străini din Germania. În 2026, între 900.000 și 950.000 de cetățeni români trăiesc și lucrează în această țară, numărul lor crescând constant după 2010, în special în domenii precum construcțiile, industria, serviciile și îngrijirea persoanelor vârstnice.

Ne puteți urmări și pe Google News