Ce efecte va avea îngheţarea preţului carburanţilor

Ce efecte va avea îngheţarea preţului carburanţilor

Companiile petroliere nu vor ezita ca, după perioada de "respiro" acordată consumatorilor, să aplice majorări şi mai mari la pompă, pentru a-şi recupera rapid pierderile.

Chiar dacă preţul carburanţilor va fi îngheţat o perioadă, companiile pe troliere nu vor ezita ca, imediat după aceea, să aplice îndoit scumpirile, pentru a-şi recupera costurile anterioare. O spun principalii operatori din piaţă. "Orice îngheţare va fi temporară. Vor urma consecinţele", a declarat Mariana Gheorghe, director executiv al OMV Petrom. La rândul său, Constantin Tampiza, reprezentantul LukOil în România, ne-a declarat că îngheţarea preţurilor va duce la majorarea pierderilor companiilor din domeniu, ceea ce ar putea conduce la închiderea unor unităţi. De asemenea, vor fi căutate pieţele cu preţuri mai mari. Premieră în UE Oricum, majorarea de preţuri pe care o vor aplica ulterior benzinarii va fi dublă, astfel că "efectul va fi zero". "Noi nu suntem companii de binefacere. De ce nu îngheaţă preţurile la alimente?", a completat Tampiza. Îngheţarea prin lege a preţurilor la carburanţi ar fi o premieră în UE. "Nimeni nu a făcut aşa ceva în UE. În Bulgaria, o firmă (LukOil - n.r.) a decis de bună-voie, fără act normativ, ca timp de o lună să menţină preţurile. Prin mijloace legale, nimeni nu a făcut aşa ceva", a declarat, pentru EVZ, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a adăugat că, de asemenea, trebuie clarificate situaţiile în care legea ar permite luarea unei asemenea măsuri. Oricum, legalitatea demersului va fi analizată întâi cu Comisia Europeană, înainte de a fi aplicată, a spus Chiriţoiu.

De cealaltă parte, surse din cadrul Comisiei Europene au declarat pentru "Capital" că îngheţarea preţului combustibilului nu contravine legislaţiei UE.

"Măsura nu ar încălca directiva europeană, atât timp cât România respectă nivelul minim de impozitare a combustibilului, care este, în prezent, 359 de euro/1.000 litri pentru benzină", au afirmat sursele citate.

Un alt efect al unei astfel de măsuri ar fi transmiterea unui semnal prost pentru investitori, "care ar putea să ocolească o astfel de economie", a spus Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. El a adăugat că îngheţarea va ajuta temporar inflaţia. Premierul a cerut recent Consiliului Concurenţei să analizeze dacă preţurile carburanţilor pot fi îngheţate câteva luni, conform unei legi care prevede o astfel de măsură în cazuri excepţionale.

În Bulgaria, unde cel mai mare operator de pe piaţă a agreat să suspende o lună creşterile de preţ la pompă, guvernul a venit cu măsuri adiţionale care să ajute la menţinerea preţurilor, precum reducerea stocurilor obligatorii de carburanţi ale companiilor petroliere. În Marea Britanie, guvernul a decis scăderea taxelor pe carburanţi, dar va impozita în plus cu 3,3 miliarde de dolari producătorii de petrol şi gaze.

Ne puteți urmări și pe Google News