Ce-a ajuns România: Chetă publică pentru ca o campioană naţională să poată merge la Europene
- Sergiu Rusu
- 30 septembrie 2012, 15:05
Antrenorul Lăcrămioarei Perijoc a murit în timpul antrenamentului de box. Consiliul Local Suceava i-a oferit sportivei 500 de euro pentru participarea la Campionatul European de box din Polonia, dar suma este insuficientă. La cheta publică s-au mai strâns 350 de euro, nefiind prezentă nicio oficialitate.
La mall-ul din Suceava, s-a organizat o strângere de fonduri pentru pugilista Lăcrămioara Perijoc, tânăra de 19 ani, campioană naţională de tineret la box, care, săptămâna trecută, a trăit o dramă când antrenorul ei, Doru Iftimie, a murit în sala de antrenament.
Nicio oficialitate nu s-a obosit să vină la eveniment
Acţiunea de strângere de fonduri a fost organizată pentru a aduna banii necesari deplasării sportivei în această toamnă la Europenele de Box pentru Tineret din Polonia. Iniţiatorul evenimentului, Gheorghe Şerban, directorul şcolii postliceale sanitare din Suceava la care învaţă sportiva, însă nu a venit nici o autoritate locală.
În aceste condiţii, abia s-au strâns totuşi 350 de euro, banii fiind donaţi de directorul Şerban, un profesor şi un artist fotograf. Lăcrămioara Perijoc era îmbrăcată cu un tricou negru pe care scria "Nu te voi uita niciodată, Maestre!" şi era vizibil marcată de tragedia la care a fost martoră.
În şedinţa Consiliului Local Suceava, autorităţile locale au aprobat un ajutor financiar de 2.636 de lei, conform solicitării trimise de clubul sportiv, pentru deplasarea pugilistei la Europenele din Polonia. Doru Iftimie, care acum o săptămână a decedat în sala de antrenamente, în urma unui infarct miocardic, la vârsta de 52 de ani, a fost făcut Cetăţean de Onoare (post-mortem) al municipiului Suceava. "El a încercat să aducă performanţă municipiului şi judeţului, şi chiar a reuşit, în ciuda condiţiilor precare şi a mijloacelor materiale foarte reduse. A obţinut zeci de medalii, a descoperit talente de la vârste fragede", a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
"A început să respire greu şi deja intrase în criză"
Deşi simţea înţepături în piept, antrenorul Iftimie a amânat să se ducă la medic, pentru a-şi pregăti sportiva pentru Europene. "Îşi dorea foarte mult ca eu să ajung la Campionatul European şi a riscat totul pentru mine, dar, din păcate, nu a mai reuşit să mă vadă acolo. Am început antrenamentele ca de obicei la ora 17.00, iar în a doua parte la a treia repriză de palmare mi-a spus că îi este puţin rău şi-l înţeapă în piept ca de obicei, în ultimele trei săptămâni.
Urma să facă nişte analize şi să se opereze dar a zis că până nu mă vede pe mine la Europene şi nu vom face rost de bani pentru a ajunge acolo nu se va ocupa de sănătatea sa. Eu i-am spus să nu mai facem, dar a zis că trebuie să continuăm cât pot şi eu. A început să respire greu şi deja intrase în criză iar eu am sunat la salvare. I-am luat pulsul şi l-am stropit cu apă, iar în 5 minute a venit salvarea", îşi aminteşte Lăcrămioara Perijoc.