Cazul Floyd de România. Jandarmerița judecată pentru moartea unui bărbat din Vatra Dornei și-a primit sentința

Cazul Floyd de România. Jandarmerița judecată pentru moartea unui bărbat din Vatra Dornei și-a primit sentința

Jandarmerița trimisă în judecată pentru moartea unui bărbat din Vatra Dornei, pe fața căruia a pulverizat gaze lacrimogene, a scăpat de închisoare.

Cazul George Floyd de România.  Jandarmerița de 26 de ani, trimisă în judecată pentru moartea unui bărbat în vârstă de 55 de ani, pe care l-a imobilizat la pământ într-un parc din Vatra Dornei și i-a pulverizat spray lacrimogen pe față, și-a primt sentința.

Tânăra a fost găsită vinovată de ucidere din culpă, purtare abuzivă și port fără drept de obiecte periculoase.

Tribunalul Militar Iași a decis să îi aplice acesteia o condamnare la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Astfel, ea nu va petrece nici măcar o zi după gratii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În același timp, jandarmerița nu mai poate ocupa nicio funcție publică sau să lucreze în serviciul autorităților de stat pentru o perioadă de trei ani de zile.

Inculpata mai trebuie să plătească daune morale și materiale de 95.000 de lei pentru trei dintre rudele victimei, conform antena3.

Cum a avut loc tragedia

În anul 2019, într-un parc din Vatra Dornei, un bărbat în vârstă de 55, pe nume Ioan Csapai, a fost imobilizat de un grup de jandarmi. Acesta a murit la scurt timp după ce inculpata judecată în dosarul sus amintit i-a pulverizat pe față spray lacrimogen, de la doar câțiva cm distanță.

“Nu mai da!”, strigă bărbatul culcat pe iarbă, însă nimeni nu l-a luat în seamă.

Doi jandarmi au presat ceafa victimei timp de 30 de secunde, după care aceasta nu s-a mai mișcat.

Potrivit unui raport medico-legal, bărbatul a suferit un infarct entero-mezenteric, complicat de o peritonită generalizată. Cu alte cuvinte, moartea victimei nu a avut loc pe fondul intervenției neadecvate a jandarmilor, ci din cauza stării de sănătate precare a bărbatului.

Un al doilea raport însă, notează că "a rezultat că există legătură de cauzalitate între folosirea spray-ului de către persoana menţionată din cadrul IJJ Suceava – Detaşamentul 4 de Jandarmi Vatra Dornei şi decesul victimei".

“Moartea numitului Csapai Ioan a fost violentă”, arată documentul, și “s-a datorat insuficienţei multiple de organe, infarct entero-mezenteric, consecinţa unei asfixii acute prin pulverizarea unui jet de gaz iritant-lacrimogen şi presarea victimei cu corpul şi genunchii în zona lombară, toate acestea ducând la stop cardio-respirator”.