Cazul demențial al medicului Podea. Mărturiile „pacienților-cobai” supuși la experimente în secția de Psihiatrie

Cazul demențial al medicului Podea. Mărturiile „pacienților-cobai” supuși la experimente în secția de Psihiatrie

Delia Marina Podea, doctor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, a fost reţinută, ieri, şi prezentată de procurori cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Bucureşti, în dosarul testărilor ilegale de medicamente

Procurorii Parchetului General o acuză pe Podea de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri.

Medicul, șef al secției de Psihiatrie - care este şi cadru didactic la Universitatea „Vasile Goldiş” din municipiul Arad - a fost ridicat marţi pentru audieri şi este acuzat că a solicitat şi a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea fundamentării sau întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală.

Mai mult, unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea. Scopul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuţia medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcţie de numărul de pacienţi înrolaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

În timp ce un magistrat de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti judeca, ieri, în şedinţă secretă, propunerea procurorilor de arestare preventivă, la sediul Parchetului Arad aveau loc audieri maraton.

Simptome inexplicabile

Rudele bolnavilor au declarat, la intrarea sau la ieşirea din clădirea Parchetului, că abia acum înţeleg de ce pacienţii se comportau mai ciudat în urma medicamentelor primite. Oamenii spun că unii pacienţi aveau stări de rău, ameţeală, dar mai ales o agitaţie inexplicabilă pentru un om aflat sub tratament medical menit să-l calmeze.

Mai multe rude ale pacienţilor au declarat că nu li s-a cerut acordul pentru testarea unor medicamente.

„Când a venit acasă mama, mi-am dat seama că avea un comportament diferit faţă de cum era înainte. Înainte era mai calmă, la noi nu se înjură în famlie, mama a început să înjure, este foarte agitată, manifestări pe care înainte nu le-a avut, până i s-a schimbat tratamentul. Pe mine nimeni nu m-a întrebat dacă sunt de acord să i se schimbe medicamentele. Eu nu am semnat, doar mama, dar mama avea probleme. (...) Nu pot să cred ca mama mea a fost folosită aşa. Dacă nu se rezolvă, vreau să apelez la un avocat”, a declarat o femeie, citată de Mediafax.

„Faceți experiențe pe mine!”

La rândul său, un bărbat a declarat că o rudă de-a sa a primit tratament la Arad şi se simţea tot mai rău. O altă femeie a relatat despre prietena sa internată la Psihiatria din Arad: „De mai multe ori i-a spus . Îi tot dădea pastile să doarmă mult. Avea nemulţumiri şi spunea plângând că fac experienţe pe ea şi doamna doctor Mareş şi doamna doctor Podea. Mergea mai bine şi era mai rău când ieşea din spital. Parcă era o drogată, toată lumea se speria de ea cum arată şi fugea de ea”, a declarat femeia.

Cine este dr. Delia Podea

Delia Podea este unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri din cadrul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi din 2015 este preşedintele Comisiei de Etică pentru Studiile Clinice. Are 63 de ani şi este angajată din 1980, iniţial la fostul Spital Municipal, după care a trecut la Secţia de Psihiatrie, când Spitalul Judeţean Arad a absorbit Spitalul Municipal din Arad. Ea a fost reţinută în urma percheziţiilor făcute de poliţişti şi procurori marţi, fiind vizaţi medici care ar fi derulat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale.