Caz unic în lume: I-au crescut sânii de la vaccinul anti-covid. Medicii sunt uimiți

Caz unic în lume: I-au crescut sânii de la vaccinul anti-covid. Medicii sunt uimiți

Sânii unei femei au crescut în dimensiuni după ce a fost vaccinată anti-covid, într-un caz unic în lume. Tânăra de 19 ani din Canada a trecut de la o cupă B la o cupă triplă G în decurs de șase luni după ce a primit tratamentul cu două injecții.

Ea a primit prima doză de vaccin Pfizer anti-covid în septembrie 2022, iar sânii au început să o gâdile și să crească ușor.

Efectele s-au agravat pe parcurs

Efectele s-au agravat după ce a primit a doua doză de vaccin, aproximativ trei săptămâni mai târziu, transmite dailymail.

În cele din urmă, după șase luni a mers la medic, când sânii ei au ajuns la o dimensiune și mai mare.

Medicii care au tratat-o pe femeie au sugerat că vaccinul anti-covid ar fi putut declanșa hiperplazia stromală pseudoangiomatoasă (PASH), o creștere excesivă a celulelor care cauzează de obicei umflături benigne la nivelul sânilor și care a fost observată doar la aproximativ 200 de paciente.

Acesta este primul caz care leagă PASH de un vaccin, deși experții au avertizat că nu se poate dovedi clar acest lucru.

Reacție vaccin anti-covid

Reacție vaccin anti-covid. Sursa foto: x.com

Reacțiile adverse sunt extrem de rare

Nu este clar cum anume vaccinul ar fi putut declanșa creșterea, dar unele studii de caz au sugerat că vaccinurile anti-covid pot declanșa un răspuns imunitar care duce la umflarea temporară a ganglionilor limfatici, ceea ce face ca sânii să pară mai mari.

Experții de la Universitatea din Toronto au scris într-o revistă medicală luna trecută că „acest caz este primul care demonstrează o asociere temporală între gigantomastia asociată PASH și un vaccin”.

Medicii au remarcat, de asemenea, că reacțiile adverse la vaccinurile anti-covid sunt extrem de rare, iar beneficiile vaccinării depășesc potențialele complicații.

Reacțiile adverse grave afectează aproximativ una din 200.000 de persoane, conform datelor oficiale din SUA.

De asemenea, datele arată că doar două efecte adverse grave au fost bine stabilite după vaccinarea cu Covid - anafilaxia și miocardita sau pericardita, două tipuri de afecțiuni cardiace.