Cauzele eșecului campaniei de vaccinare. Un secretar de stat acuză implicarea politicului

Cauzele eșecului campaniei de vaccinare. Un secretar de stat acuză implicarea politiculuiSursa: arhiva EVZ

Eșecul campaniei guvernamentale de vaccinare se datorează implicării politicului. Campania de vaccinare a fost afectată de discuțiile neconstructive din sfera politică.

Declarația îi aparține secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu. Potrivit spuselor sale, implementarea acestei campanii a fsot una dintre principalele probleme.

„Teoretic știm ce avem de făcut, dar când vorbim de implementare este una dintre principalele probleme ale societății. De exemplu, în București te poți vaccina într-o oră unde dorești. În contrast dacă te uiți într-o comunitate locală, chiar dacă există ample acțiuni de comunicare, dacă la nivel local nu organizează un centru de vaccinare, cum să se vaccineze oamenii? Cum faci? Mergi cu o caravana pe stradă și cu o portavoce?”, a declarat Andrei Baciu pentru Digi 24.

Secretarul de stat susține că sunt localități unde primarii nu au făcut nici un efort pentru a organiza centre de vaccinare.

„A luat câteva luni de zile să mergem cu caravanele. Sunt însă autorități locale unde este inadmisibil ca după atâtea luni să nu facă niciun efort pentru a organiza centre de vaccinare. Implicarea politicului într-o chestiune științifică. În astfel de localități, riscul de a crește numărul de cazuri este o consecință a lipsei tale de acțiune”, a mai precizat Andrei Baciu, conform sursei citate.

În ce condiții se aplică a treia doză de vaccin

El a vorbit și despre cea de-a treia doză de vaccin și oportunitatea administrării acesteia pentru anumite categorii de persoane.

„Ceea ce facem acum este un rapel. Cum se întâmplă și la vaccinurile pe care le facem în copilărie. Este un concept și un mecanism clasic. Vine să îmbunătățească răspunsul imun. Sunt date în care se constată un declin la nivel de anticorpi după șase luni și se evidențiază beneficiile unei noi doze. Se administrează în primul rând persoanelor care au riscuri biologice sau profesionale”, a mai spus Andrei Baciu.

Ce implică introducerea vaccinării obligatorii

Tot în acest context, secretarul de stat a vorbit despre problemele pe care le-ar implica introducerea campaniei de vaccinare obligatorie împotriva COVID-19. Andrei Baciu spune că odată cu adoptarea unei asemenea măsuri trebuie avute în vedere și sancțiunile date celor care nu o respectă.

„Când definești o astfel de măsură trebuie să vezi ce faci dacă măsura nu este respectată. Când vorbim de obligativitate trebuie să cântărim foarte serios. Este vorba și de o responsabilitate individuală. Nu trebuie să am un comportament neapărat pentru că așa mi se spune. Pentru că după doi ani deja absolut oricine cunoaște pe cineva care a trecut prin boală”, a subliniat Andrei Baciu.

Ne puteți urmări și pe Google News