Câți bani au făcut polițiștii șpăgari în doar 21 de minute. Un salariat muncește două luni pentru această sumă
- Robert Andrei
- 29 aprilie 2023, 19:00
Polițiștii spăgari de la Brigada Rutieră a Capitalei – comisarul Adrian Pantea și agentul Valentin Olteanu, prinși în flagrant pe o arteră centrală în timp ce luau mită de la un șofer, au reușit performanța să ”producă” în doar 21 minute 5.900 de lei, adică două salarii minime pe economie! Amândoi au lăsat garda jos și au recunoscut tot.
După o noapte petrecută în arest, unde cel mai probabil s-au gândit cum să scape cât mai ușor din această poveste legată de mită, comisarul Pantea și subalternul său au luat decizia să recunoască absolut toate faptele de care sunt acuzați.
Polițiștii spăgari vor să încheie un acord de recunoaștere
Comisarul a luat asupra sa 38 de șpăgi, iar subofițerul 39, o mită de 1.000 de lei în plus pe care nu a mai împărțit-o cu șeful așa cum le era obiceiul. Ba chiar au încercat să obțină un acord de recunoaștere care le-ar garanta micșorarea pedepselor cu o treime, însă procurorul care îi anchetează nu s-a arătat, încă, interesat.
În instanță, în fața judecătorului, unul dintre ei ar spus că ar fi continuat să ia șpagă fără teama de a fi prinși.
Agentul șef a „lucrat” doar o dată singur, pentru 1.000 de lei
„Au recunoscut toate faptele care au fost probate. Nici nu prea aveau cum să nu o facă pentru că sunt extrem de multe probe împotriva lor (n.r. înregistrări audio-video din mașina de serviciu în care a fost montat echipament de ascultare, mărturii, flagrantul). Sunt 38 de fapte comise de comisar și 39 de agent. Agentul șef a „lucrat” singur o dată pe 1.000 de lei. Polițiștii au dorit și să încheie un acord de recunoașterea faptelor pentru că mai câștigă o treime din pedeapsă, dar procurorul nu se arată încă dispus să le ofere acest privilegiu”, ne-au dezvăluit surse apropiate anchetei.
Din datele care există în referatul cu propunere de arestare preventivă a celor doi rutieriști, prinși în flagrant luând mită chiar de la un ofițer sub acoperire, reiese că ziua cea mai prolifică pentru tandemul șpăgar a fost 19 martie când au fost în tura de noapte. Atunci, cms. Adrian Pantea și agentul șef Valentin Olteanu au „produs” 5.900 de lei, adică echivalentul a două salarii minime pe economie, în doar 21 minute. Zece minute (între 01.53 și 02.03) le-a luat ca să-l ”scuture” pe un șofer de 3.000 de lei și alte 11 minute ca să ia o șpagă 2.900 de lei de la un alt conducător auto care a greșit în trafic. Firește, banii au fost împărțiți frățește.
O lună - 15.000 de lei din șpăgi
În total, pe perioada unei luni (martie-aprilie) cms. Pantea și agentul șef Olteanu au primit șpăgi, în lei și euro, care au totalizat aproape 15.000 de lei. Banii erau primiți de agent între actele pe care șoferul trebuia să le prezinte pentru control, iar subofițerul ducea „pachetul” la mașina de poliție unde comisarul lua banii și îi băga în portofelul său până la terminarea turei. Atunci cei doi împărțeau „prada”. Cu mici excepții, adică cu vreo două, toți șoferii de la care au luat șpagă erau oameni înstăriți aflați la volanul unor mașini scumpe.
Cei doi au fost prinși acum două zile în urma unui flagrant la care au participat polițiști de la DGA și de la DNA și au stat în arest o noapte sub puterea unei ordonanțe de reținere de 24 de ore. Judecătoarea de drepturi și libertăți a considerat însă că măsura arestării preventive nu se impune și i-a plasat pe cei doi în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, sub acuzația de luare de mită în formă continuată.
Interesant în această anchetă este și postura în care se află martorii, șoferii care au dat șpăgi pentru a rămâne cu permisul în buzunar. Există informații din interiorul anchetei că nu toți martorii sunt în această situație pentru cu nu toți au dat bani atunci când au fost opriți în trafic, polițiștii reproșându-le încălcarea diferitelor reguli la regimul rutier.