Categorisiţi X în Ungaria, LGBT+ îşi încrucişază săbiile cu Orban
- Mihaela Dan
- 20 decembrie 2021, 07:47
Legea privind homosexualitatea adoptată în această vară în Ungaria are deja consecinţe pentru comunitatea LGBT+, foarte hotărâtă să reacţioneze, în vreme ce Viktor Orban perseverează cu câteva luni înainte de alegerile legislative.
Lui Janos Szakacs, care administrează o librărie independentă, intrarea în vigoare în iulie a acestui "text stupid" dorit de prim-ministrul naţionalist îi aduce mai ales o încărcătură de muncă inutilă.
Primită cu un concert de critici, legea interzice să li se vorbească minorilor despre "schimbarea de sex şi homosexualitate", într-un amalgam cu pedofilia şi pornografia, amalgam ce a fost denunţat de detractorii legii.
"Trebuie să ambalez cărţile şi să le separ de celelalte", oftează comerciantul vorbind pentru AFP în magazinul său.
"Ţara poveştilor pentru toţi" , o culegere inclusivă deja celebră, care l-a făcut gay pe prinţul fermecător, aflată la originea furiei dlui Orban, este pusă departe de mâinile copiilor, pe un raft de sus.
După părerea librarului, un asemenea demers, care de fapt atrage atenţia clienţilor, este "contraproductiv".
Ironic, Dorottya Redai, de la asociaţia lesbienelor Labrisz care s-a ocupat de apariţia lucrării, se felicită pentru o publicitate gratuită. "Cartea se publică în zece limbi pentru piaţa externă" după un adevărat succes în Ungaria, zâmbeşte ea.
"Liber" la violenţă
Dar această nouă legislaţie are alte urmări nefaste, potrivit acestei militante care se plânge că nu mai este invitată în şcoli unde avea obiceiul să combată homofobia. Există "un efect paralizant" asupra programelor de sensibilizare față de discriminări, arată ea.
În ce priveşte filmele, încep să apară exemple de cenzură. Comedia romantică drăguţă americană "Să ne căsătorim!", care pune în scenă un cuplu de femei, este acum interzisă celor sub 18 ani şi nu poate fi difuzată la ore de vârf.
Viktor Orban, apărător în Europa al valorilor "iliberales", a luat de-a lungul anilor mai multe măsuri considerate "homofobe", denunţate de ONG-uri că aţâţă ura în rândurile populaţiei.
"Minoritatea care este gata să se dedea la violenţe poate avea sentimentul că are aprobarea guvernului", se indignează Luca Dudits, de la ONG-ul Hatter Society.
Atacurile s-au dublat într-un an, se îngrijorează această militantă care întocmeşte rapoartele şi multe persoane homosexuale nu mai îndrăznesc să trăiască deschis, mai ales în zona rurală.
Contactat de AFP, Nagy Boldizsar, editorul cărţii incriminate, vrea să plece din Ungaria, unde spune că a primit ameninţări anonime, pentru a-şi duce în altă parte o "existenţă mai demnă şi împlinită".
Pariu riscant
Ca răspuns la ostracizare, ONG-ul Labrisz a pus un autocolant pe exemplarele aflate la vânzare pentru a aminti că "toată lumea are dreptul la poveşti, chiar vândute învelite în plastic.
Într-un alt act de revoltă, trei canale de televiziune au decis să sfideze cenzura difuzând un clip video care vorbeşte despre "triburile curcubeu".
Semnele de solidaritate se înmulţesc. Circa 40 de reprezentanţe diplomatice şi-au exprimat sprijinul.
Şi un număr record de 30.000 de participanţi s-au afişat la marşul mândriei din iulie, chiar dacă 200 de persoane au încercat să-l perturbe, unele cu bannere "Stop pedofiliei LGBT+".
Comisia Europeană, a cărei preşedintă, Ursula von der Leyen, a calificat această lege drept o "ruşine", a deschis o procedură de infringement.
Ea estimează că Ungaria contravine dreptului la libertatea de exprimare şi la nediscriminare, ca şi la libera prestare a serviciilor şi la libera circulaţie a mărfurilor.
În ciuda acestor avertismente, guvernul îşi menţine ideea de a organiza un referendum, pentru a se lăuda cu sprijinul majorităţii, fără îndoială în acelaşi timp cu alegerile legislative.
"Vrem să ne protejăm copiii de propaganda LGBT+, aşa cum ne-am protejat familiile de migranţi", a mai insistat dl Orban în această săptămână.
Un pariu riscant, în opinia analistului politic Andrea Virag, în situaţia în care sondajele nu arată o ostilitate a majorităţii faţă de LGBT+.
"Orban îşi alege de obicei inamici care nu sunt la îndemână" pentru referendumuri sau înainte de alegeri.
"Dar există o comunitate puternică LGBT+ în Ungaria şi a o ataca pentru a culege voturi nu va fi aşa de eficient".