Editura Evenimentul si Capital

Catedrala Mântuirii Neamului: SINGURUL mare PROIECT într-un sfert de secol de libertate

Autor: | | 8 Comentarii | 6282 Vizualizari

Ora 19.30, miercuri, 19 septembrie. O seară minunată, cu vălătuci de păsări amețind ultimul etaj al Casei Poporului – eu nu pot să-i spun altfel, așa am apucat-o de pe când, puștan fiind, trecând Podul Izvor să mă duc la un film pe Bulevardul cu Filme, aruncam un ochi la clădirea uriașă pe care o ridicau furnicile flămânde, cu speranțe primite pe cartelă.

Pe cerul bleu, câteva zgârieturi albe ale unor avioane strălucitoare în lumina apusului, în rest nimic deosebit. Puțin mai încolo, în Piața Unirii, muncitorii își părăsiseră deja gropile uriașe în care nimeni nu știe ce fac, în dorul lelii, de luni până vineri, căci nimănui încă nu i-a trecut prin cap să fie o cerință obligatorie în caietul de sarcini al fiecărei lucrări să se muncească 7 zile din 7, și unde locul o permite și noaptea, la lumina reflectoarelor, pentru a nu paraliza un oraș întreg, cu o decopertare sau niște gropi oribile care parcă își iau avânt să trântească flegme pe cer.

Aceleași cozi de mașini pe bulevarde, iar în fața Casei o scenă uriașă în construcție pentru cine știe ce eveniment care va îneca în trafic iarăși fostul Mic Paris, fost Oraș al lui Bucur.

Și, totuși, ceva mi-a atras atenția. O macara trăgea de chică o habă de fier, un monstru cu burta plină de cărămizi, spre vârful Catedralei. Probabil, singurul loc din București unde la ora aceea niște muncitori mai lucrau la ceva.

Poți să fii de acord cu Catedrala, poți să ai alte opinii, poate să-ți placă Patriarhul și popii, poate să nu-ți placă, poți să vezi doar pomohacii tulburați sau preoții care cresc orfani în curțile mănăstirilor, însă realitatea acelei habe cu cărămizi roșii ridicându-se în cer la ora când nimeni nu mai lucrează nimic vorbește cu forță de simbol: ceva se construiește, ceva merge înainte, nu se oprește în certuri și ură, în contraziceri pe Facebook, în șmecherii și lupte administrativ-politice.

Un proiect colosal merge înainte, probabil singurul proiect mare într-un sfert de secol de libertate, în care abia dacă am mai reușit să facem o amărâtă de stație de metrou.

Un gând enorm din cărămizi e tras în sus de macarale și împins cu ruga de un om în alb, dintr-o chilie de pe un deal, un om ca un fel de locomotivă sau mai degrabă un tanc, Tancul Patriarhiei.

Omul are un vis, crede în ceva, are un țel, de a lăsa o Catedrală oaselor noastre bătrâne de peste 30 de ani când, probabil, vom aprinde acolo lumânări pentru ai noștri, în speranța secretă că și cei tineri vor aprinde pentru noi lumini, peste numai câțiva ani.

Nu este doar o clădire de cult, nu este doar un simbol religios, este un simbol că nu am murit toți și de tot, înecați în certuri, tăvăliți în noroiul cotidian, învăluiți în mantii de fum din eșapamente, risipindu-ne în cele patru vânturi.

E singurul lucru care mai merge în țara asta înainte și-n sus. (Dan Cârlea)

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Referendumul pentru familie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI