Catastrofă ecologică. Putin, turbat de furie în videoconferință
- Tudor Borcea
- 5 iunie 2020, 16:59
Președintele rus a decretat stare de urgență după ce 20.000 de tone de motorină au fost deversate într-un râu din Arctica. O operațiune de comunicare din partea liderului de la Kremlin?
„Nu vă merge capul?” În fața unui ecran uriaș, Vladimir Putin nu și-a ascuns mânia. A dat din umeri, și-a încleștat fălcile și s-a uitat nervos la un teanc de hârtii din fața sa.
În fața lui, responsabilul companiei care a deversat hidrocarburile.
„Deci, Serghei Valerievici Lipin, cum se face că auzim astfel de știri două zile mai târziu? Acum vom descoperi situații de urgență prin intermediul rețelelor de socializare?”, a întrebat Putin. „Am trimis notificarea la timp”, a răspuns Lipin.
„Mă auziți, Lipin? Voi ordona o anchetă pentru a afla cine ce a transmis și cum s-a reacționat”, a replicat liderul de la Kremlin.
Putin a decis în premieră să lase cameramanii Kremlinului să-i filmeze furia. Motivul? Deversarea de motorină într-un rîu din Arctica, zonă extreme de sensibilă pentru președintele rus.
O catastrofă ecologică provocată de prăbușirea unui rezervor de diesel al unei central termice. 20.000 de tone de hidrocarburi au fost eliberate astfel în natură, în apropiere de Norilsk.
Un neajuns în plus pentru acest oraș considerat ca cel mai poluat din Rusia din cauza prezenței companiei metalugrice Norilsk Nickel, primul producător mondial de nichel.
Una din filialele Norilsk, NTEK, este acuzată de această poluare.
„Este pentru prima dată un dezastru de asemenea proporții are loc în Rusia dincolo de Cercul Arctic”, a spus Vassili Yablokov, de la Greenpeace din Moscova. În acest sezon, în timpul apelor în creștere, poluarea se va extinde pe câteva mii de kilometri”.
Reprezentantul Greenpeace merge chiar mai departe. „Este un eveniment comparabil cu dezastrul provocat de Exxon Valdez în ceea ce privește impactul asupra mediului”, cu referință la mareea neagră provocată în 1989 de eșuarea petrolierului Exxon Valdez pe coastele din Alaska, scrie Le Point.
În ziua videoconferinței cu Putin, guvernatorul regiunii, Alexandr Uss, și-a recunoscut neputiința. „Nu știu cât poate dura operația de curățare”, a spus el. „Și tu ești guvernatorul!”, a replicat Putin nervos.
Ministrul Mediului, Dmitri Kobilkin, a sugerat să fie incendiat combustibilul scăpat în natură. Singura certitudine: dacă autoritățile încep serios să curețe zona, costurile promit să fie mari. Până la 1 miliard de euro, estimează Greenpeace.