CÂT mai costă o garsonieră nouă: 17.000 euro

CÂT mai costă o garsonieră nouă: 17.000 euro

Cei aflaţi în căutarea unei locuinţe vor putea alege, în perioada 16 - 19 aprilie, din oferta de peste 15.000 de unităţi noi cu preţuri cuprinse, la apartamente, între 17.600 şi 155.000 euro.

Acestea sunt aduse de dezvoltatori la Târgul Imobiliar Naţional tIMOn, informează Agerpres

''Este primul târg cu cea mai mare ofertă de locuinţe în general, dar şi cu cea mai mare ofertă de locuinţe ultracentrale, centrale şi semicentrale. Din zona centrală - Unirii-Dristor-Mall Vitan- Nerva Traian-Alba Iulia sunt peste 15 proiecte rezidenţiale, iar dacă extindem spre Cotroceni, Herăstrău, Aviaţiei, Tineretului, Parcul Carol, Vitan - Mihai Bravu, 1 Mai, Titan - zone rezidenţiale consacrate, mai întâlnim alte 20-30 proiecte, deci putem spune că cel puţin 50 proiecte sunt amplasate în zone centrale şi ultracentrale. Este primul târg din ultimii cinci ani în care zona de Sud nu mai domină piaţa imobiliară'', a spus Vlad Vlăsceanu, directorul general tIMOn. 

Cea mai ieftină locuinţă la bloc care poate fi cumpărată la tIMOn este o garsonieră în Fundeni, disponibilă la un preţ de 17.600 de euro, fără TVA. La capitolul vile, cea mai ieftină ofertă este în Corbeanca, respectiv 59.000 de euro +TVA (pentru care se oferă drept bonus şi un lot suplimentar de 500 metri pătraţi de teren). 

O altă ofertă este Vitan Residence 2, cu alee proprie până la staţia de metrou Mihai Bravu. Un studio porneşte de la 50.000 de euro. Blocurile sunt ridicate deja şi sunt dedicate categoriei “young professionals”.

Tineretului Park Residence este în parc, fără posibilitatea de a mai apărea alte blocuri în jur. Proiectul este dedicate familiilor cu copii, care vor linişte. Un studio porneşte de la 53.000 de euro. Primele apartamente vor fi gata în octombrie 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News