Unele se înfățișează privirii triste, coșcovite, cu geamurile sparte, cu trupul mâncat de bătrânețe, dar păstrând, încă, o oarecare cochetărie, o amintire a măreției de altădată. Ca un fel de mărturie a vremurilor când erau pline de viață, de râsete, de visuri. Altele, mai norocoase, au fost preluate de oameni și li s-a dat șansa de a duce mai departe povestea lor, mai frumoase și mai vii, parcă, decât altădată.

Ideea

Artistul Paul Timofei ne-a povestit drumul de la o fotografie la această serie dedicată caselor însingurate din București.

„Tema a început în perioada în care făceam masterul la Facultatea de Arte, la clasa profesorului Ștefan Câlția, și, foarte important, asistentul lui Bogdan Vlăduță. Lucram altceva pe atunci, îmi propusesem să fac niște mese, mese goale, mă interesa forța lor, și, dintr-odată, au apărut niște fotografii făcute în cursul prilmbărilor mele prin București. Îmi aduc aminte că aveam o fotografie pe lângă paleta de lucru și a văzut-o profesorul Câlția, căruia i-a plăcut foarte mult cerul roz, lui îi plăceau foarte mult rozurile”, își amintește pictorul.

Sugestia

Profesorul i-a sugerat să picteze imaginile. Ceea ce a și făcut. „Căutam o formulă… să nu fie un tip de peisaj clasic. Printre primele case pictate este aceea pe rotund, din expoziție, care nu mai este în colecția mea, este în colecția Bogdan Vlăduță, și, plecând de la aceea, am început să elimin din ce în ce mai mult din ambianța lor. Mi s-a părut mie că este formula cea mai protrivită pentru a arăta că sunt singure, însingurate, că s-a uitat de ele, că se trece pe lângă ele. În unele picturi am încercat să mă apropii cât mai mult de felul în care arată ele în realitate, înconjurate de vegetație, așa cum este pictura de lângă cea pe rotund. Casa există, este casa la care țin cel mai mult, este făcută la cinci ani după prima, și degradarea se poate vedea. În fiecare an moare, moare, moare, dar pe mine mă surprinde, la cât s-a dărâmat, că ea, totuși, rămâne. Altele au pierit. Așa cum este cea de la intrare, din expoziție, care era pe strada Frumoasă. Am fotografiat-o, am pictat-o, apoi a dispărut. Acum este o casă care trăiește prin pictura mea”.

Acestea toate le povestește în timp ce ne plimbăm prin expoziție, la ceas de seară… „Apoi am început să mă joc cu niște case ca într-o natură statică. Din punct de vedere al relației, cea mai bună e aceasta, cu casa și biserica, o pictură făcută dintr-o bucată”.

O lume pe cale de dispariție

„Case din București” este expoziția de la Galeria Romană care și-a propus nu să facă o istorie a acestor martori ai orașului, ci să atragă atenția că ei mai există, că putem regăsi sau ne mai putem bucura de aerul unei lumi fascinante, chiar dacă pe cale de dispariție.

FOTO: Monica Andronic, gazda expoziției „Case din București”, de la Galeria Romană

Fascinația

Paul Timofei are tot timpul aparatul de fotografiat la el. Poate mai descoperă o casă, o grădină, o frântură din Bucureștiul de altădată. Unele lucrări din expoziție te trimit cu gândul la Roma. Chiar dacă nu ai fost acolo, culorile, arhitectura…

Și explicația este simplă. Îl fascinează aceste case, cu ceva timp în urmă a stat doi ani la Roma, cu o bursă, și a văzut ce poate însemna ruina. „Dar mie mi se pare că ruinele noastre sunt cumva mai vii decât cele de la Roma. Acelea sunt exploatate, sunt aranjate, mi se pare că nu le înconjoară același aer, prin adăugirile apărute pe parcurs se știe, cumva, toată viața clădirii. Pe când la noi, nu, se știe că a fost odată, viață, a fost înfloritoare și, dintr-odată, moare. A plouat prin acoperiș și s-a năruit totul. Când treci pe lângă așa ceva nu poți decât să te gândești la cum se trăia atunci, cum arătau grădinile, cât de mari erau grădinile.” Privește visător spre niște grădini imaginare. „În București, grădinile erau imense. Acum te sufoci. Pe la sfârșitul anilor 1800, începutul anilor 1900, Bucureștiul era cea mai verde capitală din Europa. Eu mă gândesc mult la lucrurile acestea când pictez, deși, poate, nu se văd în pictura mea. Îmi place să visez foarte mult.

Nimic nu e întâmplător, totuși. „În momentul în care am început să pictez primele case, probabil că de aceeaa și aveam fotografia lângă mine când a văzut-o dl. Câlția, eu îmi făceam proiecte de casă, pentru mine. Visam la o casă a mea. Iubeam foarte mult casele. Gândiți-vă că pictez, nu fac numai asta, dar cea mai legată -cel puțin 10 ani-, e seria cu casele, e un gând bun, fertil. Asta dă nota unui gând bun, e fertil, poți în continuare să lucrezi fără să te autocopiezi. Chiar dacă am de unde, multe case din pictura mea se repetă, dar sunt altcumva, altă paginație, alt context. Nu am nevoie de multe subiecte, pentru că aerul Bucureștiului pe care îl pictez eu e, aici, în mine”.

„În anumite zone, Bucureștiul frumos, interbelic, s-a păstrat. Este o plimbare extraordinar de plăcută. Expoziția este un îndemn pentru a descoperi Bucureștiul frumos. E plin de locuri la care poți să visezi”.

Pictorul Paul Timofei mai visează și să-și vadă tipărită o carte frumoasă, pe care a construit-o din pictură și fotografii – „Cum vede pictorul Bucureștiul.”

Te-ar putea interesa și: