Casa Albă, controlată de Big Pharma? Oamenii lui Biden au interese legate de vaccinurile Covid-19

Casa Albă, controlată de Big Pharma? Oamenii lui Biden au interese legate de vaccinurile Covid-19

Mulți dintre oamenii pe care Joe Biden i-a numit în funcții cheie la Casa Albă au interese mari în industria farmaceutică. Unii dețin acțiuni la mari firme farmaceutice, alții au avut relații contractuale cu giganții din domeniu.

Casa Albă, controlată de Big Pharma? Multe țări, mai ales cele din lumea a treia, nu au început nici acum să-și vaccineze populația împotriva Covid-19. Oricât de mari ar fi eforturile pe care le depun, marii producători de vaccinuri nu sunt în măsură să producă suficiente doze nici măcar pentru țările bogate. În aceste condiții, o posibilă soluție ar fi să se renunțe temporar la anumite drepturi de brevet și de proprietate intelectuală, astfel încât să poată fi produse vaccinuri generice împotriva coronavirusului.

Casa Albă, controlată de Big Pharma?

Din păcate, e greu de presupus că acest lucru se va întâmpla. Marii producătorii de medicamente americani, inclusiv Pfizer, se opun puternic acestor propuneri care le-ar limita puternic profitul.

Reîncepe războiul de la granițele României? SUA livrează sute de tone de armament

Și, din păcate pentru întreaga omenire, Big Pharma are o putere cu totul ieșită din comun de a influența deciziile Casei Albe, scrie publicația online The Intercept. Ziariștii de la The Intercept au identificat o mulțime de personaje cheie din administrația Biden care au interese în industria farmaceutică sau au avut relații contractuale cu Big Pharma.

Compania Pfizer, care a produs unul dintre cele mai bune vaccinuri, a încheiat de curând un contract cu Albright Stonebridge Group, o firmă de consultanță fondată de fostul secretar de stat Madeleine Albright. La Albright Stonebridge Group a lucrat până de curând Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul trimis de Biden la ONU.

Nu e un caz singular. Mai mulți lideri ai Departamentului de Stat și oficiali din domeniul sănătății au mize financiare sau legături profesionale cu producătorii de vaccinuri. Compania Albright Stonebridge Group, de pildă, e extrem de influentă în administrația Biden. Oficialii Departamentului de Stat Victoria Nuland, Wendy Sherman, Uzra Zeya și Molly Montgomery au lucrat anterior la firma lui Albright. La fel și Philip Gordon, consilierul pentru securitate națională al vicepreședintelui Kamala Harris.

Lucrurile nu se opresc, însă, aici. Anita Dunn, strategul campaniei prezidențiale a lui Biden, care este acum consilier la Casa Albă, este fondatoarea firmei SKDK.

Această firmă oferă servicii de relații publice și publicitate către Pfizer. De altfel, Dunn intenționează să se întoarcă la SKDK în această vară.

Secretarul de Stat Blinken a lucrat pentru Gilead Science

Pe această listă sunt, însă, și nume mai grele. Susan Rice, consilierul pentru politici interne, deține până la 5 milioane de dolari în acțiuni ale Johnson & Johnson și până la 50.000 de dolari în acțiuni ale Pfizer, potrivit unor informații făcute publice săptămâna aceasta.

Eric Lander, consilierul științific de la Casa Albă, deține până la un milion de dolari în acțiuni ale BioNTech, partenerul Pfizer pentru vaccinul său împotriva coronavirusului. Casa Albă a afirmat anterior că Lander va fi retras de la „orice astfel de chestiuni legate de vaccinurile COVID” până când va renunța la interesele sale sale din BioNTech.

Secretarul de stat Anthony Blinken a acordat, anterior numirii sale ca șef al diplomației americane, consultanță pentru Gilead Science. Această companie de biotehnologie ceste producătoare Remdesivir, singurul tratament Covid-19 aprobat de FDA până acum. Chiquita Brooks-LaSure, alegerea lui Biden pentru Centrele pentru Servicii Medicare și Medicaid, a acordat consultanță juridică atât pentru Pfizer, cât și pe Gilead pe probleme de politică federală.

Misterul pădurii subterane din Grecia. Crește într-o peșteră fără fund

Solicitat pentru comentarii cu privire la alți oficiali Biden, un purtător de cuvânt al administrației de la Casa Albă le-a spus jurnaliștilor de la The Intercept să consulte ordinul executiv prin care președintele Biden care interzicea oficialilor să se angajeze în probleme legate de foștii clienți pentru o perioadă de doi ani.

Barnie Sanders și Elizebeth Warren , de cealaltă parte a baricadei

Există, chiar în interiorul Partidului Democrat din SUA oameni politici care au luat deschis poziție pentru renunțarea temporară la protecția brevetelor asupra medicamentelor coronavirus, inclusiv a vaccinurilor, astfel încât producătorii din întreaga lume să accelereze rapid producția de versiuni generice. Senatorii democrați Bernie Sanders și Elizebeth Warren sprijinî deschis o propunere făcută în acest sens de India și Africa de Sud.

Ce se va întâmpla până la urmă e greu de spus, mai ales că declarațiile oficiale par sî pună salvarea de vieți deasupra intereselor financiare. „Principala prioritate a Statelor Unite este salvarea de vieți și încetarea pandemiei din Statele Unite și din întreaga lume”, a declarat Adam Hodge, un purtător de cuvânt al Reprezentantului Comerțului SUA, într-o declarație pentru The Intercept. „Ca parte a reconstruirii alianțelor noastre, explorăm fiecare cale de coordonare cu partenerii noștri globali și evaluăm eficacitatea acestei propuneri specifice prin adevăratul său potențial de a salva vieți”, notează The Intercept.

Biden forțează dușmanii SUA să se coalizeze. Reîncep revoluțiile colorate?

Ne puteți urmări și pe Google News