Casa Albă - Biden şi Ursula von der Leyen au discutat despre Balcanii de Vest şi despre fiscalitate
- Mihaela Dan
- 6 octombrie 2021, 03:30
Joe Biden a exprimat faţă de Ursula von der Leyen "susţinerea sa puternică" pentru continuarea procesului de primire în UE a ţărilor din Balcanii de Vest
TO VIMA (Grecia), Președintele SUA, Joe Biden, a subliniat în timpul unei convorbiri telefonice cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, importanța pe care o acordă necesităţii „de a face regulile concurenței mai echitabile în sistemul fiscal internațional”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii de Casa Albă.
Acord politic
Statele Unite încearcă să ajungă la un acord la nivelul G20, la summitul grupului de la sfârşitul acestei luni, pentru a impune o rată minimă globală de impozitare a companiilor.
Anterior, președinta Comisiei transmisese într-o postare pe contul său de Twitter că a avut „o comunicare bună” cu președintele american.
În timpul convorbirii sale cu von der Leyen, Biden și-a exprimat „sprijinul puternic” pentru continuarea procesului de aderare la UE a Balcanilor de Vest, se mai arată în textul publicat de președinția SUA.
Procesul de aderare
Liderii UE și ai ţărilor din Balcani se vor întâlni mâine, miercuri, pentru a discuta despre perspectivele procesului de aderare a șase țări (Serbia, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord).
Este de așteptat ca declaraţia de la sfârşitul reuniunii să reitereze garanțiile Bruxelles-ului pentru viitoarea aderare a celor șase țări, au declarat luni doi oficiali europeni.
Însă țările bogate din nordul Europei sunt îngrijorate de posibilitatea repetării unei primiri grăbite ca în cazul României și Bulgariei (2007) sau a unor fenomene precum afluxul masiv de lucrători din Europa de Est în Marea Britanie, care i-a determinat pe mulți cetăţeni din această ţară să se întoarcă împotriva UE.
Traducere: RADOR