Editura Evenimentul si Capital

O carte despre Nicolae Ceaușescu surprins în exercițiul de Conducător Suprem al României. România lui Cristoiu

Autor: | | 3 Comentarii | 2990 Vizualizari

A apărut la editura Mediafax o carte de excepție pentru înțelegerea celui care a fost Nicolae Ceaușescu. Se numește Întîlniri cu Nicolae Ceaușescu și e semnată de Ion Traian Ștefănescu, unul dintre activiștii care au lucrat cu Fostul Președinte, trecînd la vremea respectivă – și chiar așa era – drept unul dintre oamenii lucizi ai regimului.

Cartea a fost îngrijită de mine, sub semnul strădaniei mele de a descoperi și promova memorii, jurnale, mărturii ale celor care au făcut istorie sau au fost doar martori ai Istoriei în trecere pe lîngă ei. Memoriilor propriu zise li se atașează un amplu dialog al meu cu Ion Traian Ștefănescu pus sub titlul După plecarea lui Pacepa, Nicolae Ceaușescu n-a mai avut încredere în nimeni altcineva. Cartea se găsește la librăriile Cărturești. Reproduc aici fragmente din prefața semnată de mine.

Un bolșevism întors pe dos, tipic, de altfel, post-decembrismului, a făcut ca perioada Ceaușescu din Istoria României să fie simplificată în chip primitiv pînă la imaginea unor ani de întuneric friguros, în care se mișcau doar umbrele torționarilor cruzi și ale activiștilor analfabeți. Perioada Ceaușescu e însă un fragment de Istorie.

Altfel spus, un fragment de viață.

Și, ca orice fragment de viață, perioada Ceaușescu se definește prin complexitate. O complexitate greu, dacă nu chiar imposibil de redus la antiteza Bun-Rău, Alb-Negru.

O apropiere minim științifică de acest fragment de Istorie descoperă nuanțe infinite acolo unde bolșevismul întors pe dos vrea să ne convingă c-a fost totul doar neted. Perioada Ceaușescu a fost complexă mai întîi prin deosebirile însemnate dintre diferitele etape. Una e etapa de început a regimului, zisă de mine drept Primăvara de la București, mai profundă în transformări liberale decît Primăvara de la Praga, și alta, etapa ultimilor ani, marcată de dogmatism, autocrație înăbușitoare și blocarea mecanismelor într-o birocrație de rutină adormitoare.

Etapa de început, durînd din 1965 pînă în 1971, se deosebește în ansamblul perioadei Ceaușescu și – dacă nu mai ales – prin promovarea în funcții a unei noi generații de activiști. Sînt toți oameni cu carte, unii umblați prin Occident, deosebiți de vechii activiști, trecuți de Nicolae Ceaușescu pe linie moartă, prin naționalismul românesc opus internaționalismului sovietic. Tineri, ambițioși, formați la Școala pragmatismului, acești activiști pun realitățile înaintea dogmei. Păstrîndu-se totuși în interiorul comunismului, pe care nu și-l imaginează altfel decît etern, ei militează pentru un comunism adaptat lumii moderne, pe de o parte național, independent față de Moscova, pe de alta, dispus la reforme în direcția democrației și a respectării drepturilor omului.

Cum l-am cunoscut pe Ion Traian Ștefănescu

Între acești activiști, la loc de frunte se situează și Ion Traian Ștefănescu. Faima sa de activist luminat, deschis la minte, a ajuns pînă la mine încă de pe vremea cînd eram student la Cluj. O întîmplare povestită de mine ori de cîte ori vreau să atrag atenția asupra Primăverii de la București e semnificativă pentru stilul de activist al lui Ion Traian Ștefănescu:

„Țin minte că, în primăvara lui 1970, student la Cluj fiind, a trebuit să prezint la un simpozion național al U.A.S.R. un referat despre rolul filosofiei marxiste. Una dintre cuceririle noului regim – știam – era teza conducerii colective, asociată denunțării obiceiului de a da citate. Consideram asta drept un cîștig față de epoca stalinistă, rămasă în istorie ca moment de nesăbuit cult al personalității. Habar naveam însă că în cercurile de sus se hotărîse deja revenirea la citatomanie. De aceea, n-am dat nici un citat din Nicolae Ceaușescu în referatul meu, ba, mai mult, cînd cei de la Centrul Universitar mi-au cerut s-o fac, am refuzat, argumentînd – om onest! – că tovarășul Nicolae Ceaușescu ne-a spus să nu mai dăm citate. Șefii U.A.S. de la Cluj s-au trezit într-o situație ambarasantă. Din punct de vedere oficial, existau doar indicațiile lui Nicolae Ceaușescu de a nu se mai apela la citate, indicații date în campania de denunțare a Cultului personalității din epoca anterioară. Obligativitatea citatului era o indicație verbală venită nu de la Ceaușescu, ci de la șefii de la București. Ceaușescu n-a dat nici o indicație pentru a fi transformat în izvor obligatoriu de citate. Dar nici n-a cerut să se pună capăt acestui nărav.

Pentru că poziția mea era de bunsimț și pentru că, într-un fel, și ei judecau identic (cei de la Comitetul de Partid al Centrului Universitar îmi erau sau îmi fuseseră profesori și mă convinseseră de suflul mare adus de Ceaușescu, invocînd tocmai critica hotărîtă a citatomaniei), conducătorii U.A.S. Cluj au trimis referatul la București, la U.A.S.R., împreună cu precizarea (verbală!) că autorul refuză să-l citeze pe tovarășul Nicolae Ceaușescu. Președintele U.A.S.R. de atunci, Ion Traian Ștefănescu, era unul dintre cei mai luminați activiști. Astfel că n-a cerut sancționarea mea. M-a chemat la București și m-a convins că un citat din Ceaușescu nu-i nici o nenorocire, mai ales dacă-l folosesc în sprijinul tezelor mele mai îndrăznețe“. Oricît ar părea de ciudat, timp de 28 de ani nu l-am întîlnit pe Ion Traian Ștefănescu.

Spre finele verii lui 2018, m-am pomenit cu un telefon de la Domnia-Sa, prin care mă anunța că scrisese o carte de memorii și mă ruga s-o citesc în manuscris pentru a-mi spune părerea.

Veste MARE pentru toti angajatii romani! ZILE LIBERE in plus de la stat! E lege!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI