Evenimentul Zilei > Monden > Care e situația româncei Mădălina Ghenea. A vorbit despre relația cu Zaniolo
Care e situația româncei Mădălina Ghenea. A vorbit despre relația cu Zaniolo

Care e situația româncei Mădălina Ghenea. A vorbit despre relația cu Zaniolo

Celebrul modelul român Mădălina Ghenea (33 de ani) a negat informația apărută în presa internațională potrivit căreia  s-ar afla într-o relație cu fotbalistul lui AS Roma, Nicolo Zaniolo (21 de ani).

Într-o postare pe o rețea de socializare, Mădălina a scris că timp de 20 de ani a fost aruncată în niște relații pe care nu le-a avut niciodată. De această dată a a infirmat relația cu Nicolo Zaniolo. „A venit momentul să clarific lucrurile” a declarat ea.

Zvonurile au apărut mai întâi în presa italiană, la finalul anului trecut, iar cei doi le-au alimentat în momentul în care au schimbat mai multe mesaje prin intermediul rețelele de socializare, titrează digisport.ro.

Mădălina dă cărțile pe față

Ea a apelat și la doi avocați pentru a-și proteja imaginea și a publicat pe contul de Instagram un mesaj explicit în acest sens.

„În aceste zile, s-au spus și s-au scris multe lucruri incorecte, care au provocat multă durere și tristețe. Cred că a venit momentul să clarific această situație și să fiu transparentă, din moment ce există persoane care suferă.

Sunt o femeie care muncește din greu și care este mamă. Timp de 20 de ani am fost aruncată în niște relații pe care nu le-am avut niciodată și nu am vorbit niciodată despre ele pentru că am preferat să-i las pe oameni să facă asta, iar eu să discut despre munca mea, despre proiectele mele, despre obiective și valori.

Nu am mai fost într-o relație de câteva luni bune, am zis asta și pe social media, și în interviuri. M-am ocupat de familie, de pasiunea mea pentru artă, fotografie și cinema. Sunt mândră de cariera mea profesională, de alegerile făcute și de faptul că sunt o femeie independentă.

Am cunoscut și cunosc foarte mulți oameni, dar doar câțiva dintre aceștia devin prieteni adevărați, pentru că, înainte de a fi o persoană publică, sunt mamă. De Crăciun și Revelion am fost alături de cele mai drage persoane din lume: mama mea și fata mea.

O întâlnire cu prieteni comuni, glume sau râsete pe rețelele de socializare nu exprimă neapărăt o relație cu cineva și nu ascunde ceva anume, nu credeți?”, a scris Mădălina Ghenea, pe contul său de Instagram, care este urmărit de aproape un milion de persoane.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.