HUNEDOARA. Cel mai longeviv primar post-decembrist al Hunedoarei, Remus Mariş (PRM), a fost uitat aproape total de locuitorii oraşului.
Mariş, care a ocupat acest post din 1992 până în 2004, nu a reuşit să ocupe la 1 iunie decât locul cinci pe listă. El a primit 3,6%, respectiv doar 983 de voturi, din totalul de aproape 26.822 exprimate. Mariş nu mai intră nici măcar în componenţa Consiliului Local Hunedoara, pentru că filialei PRM locale i-au lipsit doar şase voturi pentru a atinge pragul electoral. „Eu am terminat-o cu politica. Prefer să stau acasă şi să-mi cresc nepoţii“, spune blazat fostul primar. Cele trei mandate de primar ale lui Remus Mariş s-au suprapus cu una dintre cele mai dificile perioade din istoria oraşului, din punct de vedere social şi economic. „Jderescu“ a pierdut VASLUI. Doar 3,6% dintre vasluieni şi l-au dorit pe „Jderescu“, personajul burlesc din pelicula premiată la Cannes „A fost sau n-a fost“, în fruntea Primăriei Vaslui. Dintre cei nouă candidaţi, profesorul doctor Dumitru V. Marin s-a clasat pe penultimul loc, cu doar circa 800 de voturi din circa 22.000 exprimate. În plus, „vedeta de televiziune“ din filmul lui Corneliu Porumboiu nu a reuşit să scoată nici măcar o treime din numărul membrilor filialei PNL, care l-a trimis în lupta electorală. Dumitru V. Marin a fost ţinta ironiilor, mai ales prin alăturarea obiectivului principal al campaniei - construirea unui WC public - cu sloganul de promovare: „Împreună, putem!“. (Alina Darie) Candidat cu zero voturi GORJ. Candidatul pentru funcţ ia de primar al comunei Arcani, Marcel Diaconescu (PC), a înregistrat un record negativ. Acesta a obţinut la alegerile desfăşurate pe 1 iunie zero voturi. Marcel Diaconescu nu s-a votat nici măcar pe el însuşi.
„Nu am vrut să candidez şi nici nu mă interesează să ocup această funcţie. M-au pus pe listă cei de la Partidul Conservator fără să mă întrebe“, spune Marcel Diaconescu. Acesta a precizat că înainte a fost membru al PSD. (Alin Ion)