Dezvăluiri HALUCINANTE: Când Hillary Clinton pătrundea în „SANCTUARUL INTIM” al lui Putin și îl găsea pe acesta „FERMECĂTOR” când îi vorbea „despre TIGRI”
- Radu Pădure
- 16 octombrie 2016, 08:29
Potrivit WikiLeaks, cu doar trei ani în urmă, Clinton era fascinată de Putin și convenea cu acesta că Scutul Antirachetă NU este necesar. Tot Hillary a aprobat o tranzacție prin care 20% din uraniul american a ajuns în mâinile lui Putin.
WikiLeaks a publicat informații stânjenitoare despre relațiile lui Hillary Clinton cu Vladimir Putin.
La scurt timp după ce a părăsit funcția de Secretar de Stat, Hillary Clinton a susținut o serie de discursuri plătite în care îl descria pe Vladimir Putin drept „fermecător” și un „cozeur foarte interesant” pe care a ajuns să-l cunoască bine, inclusiv să-i viziteze „sanctuarul intim” („private inner sanctum”), unde au discutat despre tigri.
Clinton l-a acuzat sistematic pe rivalul său, Donald Trump, că are o relație specială cu Putin, ignorând amenințarea pe care Moscova o reprezintă pentru Washington, ba chiar că, în complicitate cu Putin, încearcă „să fure alegerile”.
Noile dezvăluiri WikiLeaks arată însă că Hillary Clinton a manifestat ea însăși, până nu demult, o mare simpatie față de liderul de la Kremlin.
Într-un discurs la Jewish United Fund Of Metropolitan Chicago, în octombrie 2013, Hillary Clinton a relatat asistenței o poveste cu accente romantice, petrecută între ea și Putin.
«Am spus „Știți, d-le Prim-Ministru (Putin a fost premier între 2008 și 2912 – n.r.), de fapt nu avem câteva lucruri în comun. Amândoi dorim să protejăm viața sălbatică și știu cât de dedicat sunteți protejării tigrilor. Deodată, s-a îndreptat a făcut ochii mari și a zis: „Vă pasă de tigri?” I-am răspuns: „Îmi pasă de tigri, de elefanți, de rinoceri, de balene”.»
Atunci Hillary a povestit cum Vladimir a invitat-o în ceea ce ea a numit „santuarul său intim”.
„Așa că am coborât pe scări, am traversat un hol lung, am intrat în sanctuarul său intim. Toți băieții lui solizi de la securitate erau acolo, și au sărit în picioare, au format un cod și el a intrat printr-o ușă cu blindaj gros.”
Clinton a continuat în fața asistenței captivate:
„Și am ajuns într-un sanctuar interior din adâncuri, cam atât de lung, cu o masă de lemn și mai în spate erau un birou și cea mai mare hartă a Rusiei pe care am văzut-o vreodată. Iar el a început să-mi vorbească, înțelegeți?, despre habitatul tigrilor, și al focilor, și al balenelor.”
Cu puțin înainte de această halucinantă relatare, tot în 2013, într-un discurs la Sanford Bernstein, Hillary a dezmințit că Putin ar putea fi o amenințare pentru Statele Unite:
„L-am întâlnit (pe Putin – n.r.) la Vladivostok, unde am reprezentat interesele președintelui Obama în septembrie înaintea comunității economice din Asia Pacific. Am stat chiar lângă el. Este fermecător și un foarte interesant cozeur.”
Și Clinton a continuat:
„Am vorbit despre multe probleme care nu reprezentau pentru noi motive de divergență, înțelegeți?, viziunea sa despre scutul antiaerian (Deveselu? – n.r.), care credem că este prost amplasat, deoarece nu considerăm că va apărea vreodată o amenințare din partea Rusiei.
În iunie 2013, la Goldman Sachs, Clinton declara cu căldură:
„M-aș bucura dacă am continua să construim o relație mai bună cu Rusia.”
Nici Hillary Clinton, nici echipa ei de campanie nu au contestat autenticitatea documentelor WikiLeaks.
Pe de altă parte, în primăvara lui 2015 apărea cartea Clinton cash, semnată de Peter Scheweizer, în care acesta o acuza pe Hillary că, pe vremea când era Secretar de Stat, a favorizat o tranzacție în urma căreia 20% din uraniul american a încăput pe mâna lui Putin.
Jo Becker și Mike McIntire, doi jurnaliști de investigații de la New York Times, laureați ai Premiului Pulitzer, au confirmat acuzațiile din carte. Iată pe scurt ce spuneau acestea:
- Bill și Hillary Clinton l-au ajutat pe omul de afaceri canadian Frank Giustra și o mică companie din Canada să obțină concesiunea unei foarte profitabile mine de uraniu de la dictatorul Kazahstanului; - Aceeași companie canadiană, rebotezată Uranium One, a cumpărat concesiuni de uraniu în Statele Unite; - Guvernul rus și-a manifestat dorința de a cumpăra compania canadiană la un preț ce le-ar fi adus proprietarilor canadieni un profit bun:; - pentru ca Rusia să poată cumpăra acea companie canadiană era nevoie de aprobarea administrației Obama, inclusiv a Departamentului de Stat condus de Hillary Clinton, deoarece uraniul este o marfă strategică; - nouă acționari de la Uranium One donaseră „întâmplător” 145 de milioane de dolari Fundației Clinton, înainte ca Departamentul de Stat să discute cererea Moscovei; - unele dintre donații, inclusiv cea a președintelui Uranium One, Ian Teller, au fost ținute secrete, deși familia Clinton promisese că va face publice toate donațiile; - Departamentul de Stat al lui Hillary aprobă cererea Rusiei; - Guvernul de la Rusia deține acum 20% din uraniul american.