S-a stins fulgerător o legendă a fotbalului german. Campionul mondial Andreas Brehme a murit

S-a stins fulgerător o legendă a fotbalului german. Campionul mondial Andreas Brehme a muritCampionul mondial din 1990, Andreas Brehme Sursa foto: X (Twitter)

Campionul mondial la fotbal Andreas Brehme a murit la doar 63 de ani din cauza unor probleme cardiace.

Campionul mondial la fotbal Andreas Brehme a murit. Anunțul a fost confirmat de mai multe publicații germane. Cauza morții sale ar fi de natură medicală. Mai exact fundașul stânga suferea de probleme cardiace.

Campionul mondial s-a stins înainte de vreme

Fotbalul german a pierdut încă un jucător legendar. Este vorba despre Andreas Brehme care a murit din cauza unor probleme cardiace. Campionul mondial din anul 1990, s-a născut în 1960 și avea doar 63 de ani la momentul decesului. Publicația sportivă Kicker a confirmat moartea fostului internațional german. La fel și Bayern Munchen, club cu care Andreas Brehme a câștigat titlul în Bundesliga.

„FC Bayern este profund șocată de moartea subită a lui Andreas Brehme. Campiona Germaniei este în doliu alături de rudele și familia fostului jucător. Întotdeauna îl vom păstra pe Andreas Brehme în inimile noastre, atât în calitate de campion mondial cât, mai ales, drept o persoană cu totul specială. El va face întotdeauna parte din familia FC Bayern. Odihnește-te în pace, dragă Andi!”, au transmis oficialii lui Bayern Munchen, pe platforma X (Twitter)

Andreas Brehme a fost cel care a adus titlul de campioană mondială pentru Germania în anul 1990. El a marcat, din penalty, golul victoriei în finala câștigată cu 1-0 în fața Argentinei lui Diego Armando Maradona.

Golul care a făcut Germania campioană mondială în 1990

Golul care a făcut Germania campioană mondială în 1990 Sursa foto: X(Twiter)

Andreas Brehme, un jucător legendar

Campionul mondial din anul 1990 a fost un jucător emblematic pentru Germania acelor vremuri. Andreas Brehme ajucat pentru Bayern Munchen, cu care a ajuns campion în Bundesliga, pentru Inter Milano, dar și pentru Kaiserslautern.

Andreas Brehme s-a lansat la HSV Barmbek-Uhlenhorst și a jucat apoi la FC Saarbrucken, FC Kaiserslautern, Bayern Munchen, Inter Milano, Real Zaragoza și din nou FC Kaiserslautern. Aceasta a fost ultima echipă de unde campionul mondial s-a retras în anul 1998. În CV-ul său sunt trecute mai multe titluri de campion în Bundesliga (cu Bayern Munchen în 1987 și cu FC Kaiserslautern în 1998) și în Serie A (cu Inter Milano în 1989).

El a avut 86 de selecții la echipa națională, pentru care a marcat 8 goluri. A jucat pentru Germania între anii 1984 și 1994.  Andreas Brehme a ajuns vicecampion mondial în 1986, când Germania a pierdut finala în fața Argentinei lui Maradona. În 1990, jucătorul german avea să-și ia revanșa, tot în fața Argentinei. El a înscris singurul gol al finalei Cupei Mondiale din Italia, aducând trofeul în tabăra germană.

În 1990, campionul mondial a încheiat pe locul 3 în clasamentul pentru Balonul de Aur.

Campionul mondial s-a dus după antrenorul Beckenbauer

Moartea lui Andreas Brehme a căzut, fulgerător, la aproximativ o lună după decesul lui Franz Beckenbauer (7 ianuarie). Acesta din urmă a fost antrenorul echipei naționale a Germaniei care s-a impus la Campionatul Mondial din 1990.

Franz Beckenbauer, cunoscut drept „Kaiserul” a fost unul dintre cei mai eleganți jucători de fotbal din istoria Germaniei. Porecla, în traducere, Împăratul, i-a fost dată pentru stilul de joc, dar și pentru calitățile sale de lider. Kaiserul a murit la vârsta de 78 de ani după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate pe o perioadă îndelungată.

A fost campionul mondial al Germaniei, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Franz Beckenbauer a obținut titlul mondial în 1974 ca jucător al naționalei, Ulterior, ca antrenor a mai luat o cupă mondială, după o finală cu Argentina lui Maradona în 1990.