Căminele groazei. Firea și Pandele spun că demisionează dacă li se demonstrează implicarea

Căminele groazei. Firea și Pandele spun că demisionează dacă li se demonstrează implicarea Sursa foto: Gabriela Firea / Facebook

Gabriela Firea a vorbit despre cazul azilelor de bătrâni, după ce a fost acuzată că ar fi responsabilă, indirect, de ororile petrecute acolo. Ministrul Familiei susține că întreaga intrigă ar fi orchestrată de către un partid din opoziție, care dorește scoaterea sa din politică. Mai mult decât atât, ea susține că își va da demisia dacă se demonstrează că a fost implicată în scandalul de la căminele de bătrâni.

Cazul căminelor de bătrâni din Ilfov se adâncește. Gabriela Firea, ministrul Familiei, a fost acuzată că ar fi responsabilă, indirect, de ororile petrecute acolo. Oficialul spune că își dorește ca ancheta să continue în toată țara, iar cei vinovați să plătească pentru chinurile prin care au trecut acei bătrâni, dar și alte persoane cu dizabilități.

„După cum știți acum două luni vindeam copiii României, acum decimez bătrânii României. Este groaznic ceea ce s-a întâmplat în azilele din România. Îmi doresc în calitate de cetățean, nu în calitate de ministru, ca această anchetă să continue în toate căminele de bătrâni și în toate centrele pentru persoanele cu dizabilități din întreaga țară. Campania mediatică s-a focusat pe Voluntari și pe Ilfov, pe persoana mea și a soțului meu. Trebuie să fim corecți cu tot ceea ce se întâmplă în aceste centre în țară.

Vinovații trebuie să plătească fiecare pentru cât a greșit și cât a încălcat legea. Nu apăr și nu am apărat vreodată vreo persoană, indiferent dacă mi-ar fi apropiată, dacă a încălcat vreo lege sau dacă a făcut vreun rău cuiva. Nu putem apăra ca oameni lipsa de îngrijire, lipsa de compasiune, lipsa de alimentație potrivită, de medicamente, de grijă pur și simplu, față de orice persoană, nu numai față de una bătrână și neajutorată și lăsată în grija unui cămin privat care are contracte cu statul”, a declarat Gabriela Firea în exclusivitate pentru România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

USR încearcă să o scotă pe Gabriela Firea din politică

Ministrul Familiei a răspuns acestor acuzații aduse cu privire la azilele de bătrâni și susține că se dorește scoaterea ei din politică. Firea consideră că întreaga poveste e o campanie orchestrată de USR împotriva sa. Ministrul a ținut să precizeze și faptul că instituția pe care o conduce nu are în atribuții controlul căminelor de bătrâni sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități.

„Am ajuns în acest în acest scandal pur și simplu dusă de un site, care cât am fost primar s-a exprimat împotriva mea și promovând toate minciunile USR-ului. Dacă erau corecți realizau o anchetă cu adevărul gol-goluț, nu cu minciuni, nu cu scorneli care nu au nicio legătură cu realitatea. Ministrul Familiei nu are în atribuțiile sale licențierea sau controlul căminelor de bătrâni sau al centrelor pentru persoanele cu diziabilități. Ministrul Familiei nu putea să dea buzna în centrele din țară să vadă care este situația.

Primarul orașului Voluntari nu are atribuții în a controla, aviza, licenția, verifica în lipsa unor reclamații din partea cetățenilor anumite centre private. Subliniez private, chiar dacă au anumite contracte cu statul. Primăria Voluntari nu a avut beneficiari în aceste centre private. Colega mea, Ligia, a fost pentru câteva luni a unei fundații, asociații, care ulterior a amenajat un cămin. Ea și-a dat demisia din acea asociație când a venit la Ministerul Familiei. Nu a fost angajată a centrului, nu a avut nici funcție de conducere. Nu a avut nicio legătură.

Intenționat s-au livrat către televiziuni imagini amestecate din aceste centre din Ilfov, 4 la număr, ca să nu se mai înțeleagă unde erau atrocitățile, unde erau bătrânii înfometați. S-a creat confuzia, tocmai pentru ca vinovăția să fie mai mare, să se spună că consiliera ministrului Familie a amenajat un centru de bătrâni și iată bătrânii înfometați. Nu este adevărat”, a mai spus Firea.

Firea și Pandele, hotărâți să demisioneze din funcții dacă se demonstrează că sunt vinovați pentru ororile din căminele de bătrâni

Ministrul Familiei a anunțat joi seara că, în cazul în care se dovedește că are vreo vină în scandalul azilurilor din Ilfov, ea va dimisiona din minister, iar Florentin Pandele, soțul ei, de la Primăria Voluntari.

„Eu sper ca organele de anchetă să facă aceste clarificări. Deși cele 600 de pagini date în presă aseară arată că au fost și un interes de altă natură, pentru că imediat USR mi-a cerut demisia, domnul Vlad Voiculescu, domnul Cioloș. Eu îmi dau demisia, dar mie să îmi spună USR și să îmi spună DIICOT-ul care este vina mea, care este vina soțului meu, vina consilierei mele, vina surorii mele care a fost într-un birou pentru copii, nicidecum pentru bătrâni.

Și la Voluntari și la Ilfov atribuțile sale au fost doar pentru programe educaționale-copii. Rog instituțiile statului să aducă dovezi. Unde a fost sora mea șefă la azil? La care azil? În ce județ? În ce oraș? Pentru că eu în aceea secundă îmi dau demisia. Îmi dau și eu demisia de la Minister, își dă și soțul meu demisia de la primărie și ieșim complet din viața publică. Deocamdată este un linșaj mediatic”, a precizat ministrul Familiei.

Scandalul azilelor de bătrâni, transformat într-un joc politic

Gabriela Firea susține că scandalul legat de ororile prin care au trecut acei bătrâni este folosit pentru scoaterea sa din politică. La mijloc ar fi vorba despre Primăria Capitalei, USR dorind ca în 2024, în funcția de primar general să rămână tot Nicușor Dan.

„S-a spus despre acest domn Godei că este finul nostru. Nu l-am cununat, nu i-am botezat copiii. Nu am avut legătură cu el. Nu am avut afaceri, fundații sau societăți comerciale. Care este vina mea? Nu putem fi vinovați in corpore. Nu este o vină colectivă.

Consider că este o luptă pentru Primăria Capitalei, că USR București dorește să îl mențină pe Nicușor Dan. Domnul Dan Voiculescu, direct interesat, care mi-a și cerut demisia primul, care coordonează cele 20 de spitale ale Primăriei Capitalei dorește să le conducă în continuare. Gândindu-se că altfel nu au cum să mă scoată din cursă sau să mă scadă în sondaje, avâd în vedere incapacitatea lui Nicușor Dan de a fi un primar bun, atunci au început să facă ce știu ei să facă cel mai bine: Linșaj public, calomnii, minciuni, campanii mediatice, merg în zona manipulării pe subiecte sensibile. Noi nu vom tăcea, dar vom merge și în justiție, pentru că deja s-a depășit mult prea mult orice nivel de înțelege a tacticilor politice”, a mai spus Firea în cadrul intervenției sale la România TV.