CALCULAŢI-VĂ TAXA AUTO!

CALCULAŢI-VĂ TAXA AUTO!

Taxa auto creşte pentru maşinile noi, euro 4, vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import. Astfel, pentru un Logan nou pe benzină cu motor Euro 4 de 1.400 centimetri cubi (cmc), cu 75 de Cai Putere (CP), noua taxă auto, aplicabilă de la 1 iulie, va fi de 245,8 euro, faţă de 160,6 euro conform actualului algoritm.

Pentru acelaşi autoturism, dar echipat cu un motor de 1.600 cmc, care dezvoltă 90 CP, noua taxă va fi de 387,6 euro, faţă de 183,6 euro în prezent. Pentru un Logan cu motor diesel de 1.500 cmc (85 CP) taxa auto va fi de 315 euro, faţă de 172,1 euro după Codul fiscal actual.

Renault Clio, cea mai bine vândută maşină de import anul trecut şi a doua ca vânzări pe piaţa românească, va avea o taxă de 188 euro pentru motorul pe benzină de 1.200 cmc (75 CP), faţă de 137 euro. Aceeaşi maşină, dar echipată cu un motor diesel de 1.500 cmc (85 CP) va avea o taxă de 315 euro, în creştere de la 172,1 euro.

Pentru automobilul clasat pe locul al treilea la vânzări şi pe locul al doilea la import, Renault Megane, noua taxă va fi de 245,2 euro pentru un motor pe benzină de 1.400 cmc (100 CP), faţă de 160,6 euro, în timp ce pentru motorul diesel de 1.900 cmc montat pe aceeaşi maşină taxa va fi de 553,7 euro, în creştere de la 508 euro.

Maşina situată pe locul al patrulea la capitolul vânzări şi pe locul al treilea în rândul celor de import, Opel Astra Classic, va avea o taxă de 217,6 euro, faţă de 160,6 euro în prezent, pentru motorul pe benzină de 1.400 cmc (90 CP). Opel Astra Classic cu motor diesel de 1.700 cmc (80 CP) va avea 527,9 euro taxă, comparativ cu 455,1 euro conform algoritmul în vigoare.

Formula de calcul

Pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, taxa se calculează pe baza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) şi a taxei specifice exprimată în euro/1 gram CO2 prevăzute în anexa nr.1 şi a normei de poluare şi a taxei specifice exprimată în euro/1 cmc prevăzute în anexa nr. 2 şi a cotei de reducere a taxei prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4, după formula:

Suma de plată = [ (A x B x 30/100) + (CxDx70/100) ] x (100-E)/100,                                                    unde:

A = emisia de CO2, exprimată în grame/km înscrisă de constructor în documentele de identificare, cu ocazia omologării de tip B = taxa specifică, exprimată în euro/1 gram CO2, prevăzută în coloana 3 din anexa nr.1 C = cilindree (capacitatea cilindrică) D = taxa specifică pe cilindree, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 2 E = cota de reducere a taxei prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4

Pentru autovehiculele din categoriile M1 şi N1 cu norma de poluare non – euro, Euro 1 sau Euro 2, care au făcut obiectul omologării CE de tip, după formula:

Suma de plată = C x D x (100-E)/100,                                                    unde:  C = cilindree (capacitatea cilindrică) D = taxa specifică pe cilindree, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 2  E = cota de reducere a taxei prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4.

(15:37)

Ne puteți urmări și pe Google News