Ca să nu li se topească ghețarii, localnicii nu mai mănâncă ceapă și usturoi

Ca să nu li se topească ghețarii, localnicii nu mai mănâncă ceapă și usturoi

Al treilea pol al Pământului, după cum îl socotesc unii specialiști, pe lângă cel Nordic şi cel Sudic, este amplasat în Platoul Tibet, unde se află o vastă calotă glaciară care conţine cea mai mare cantitate de zăpadă şi gheaţă din lume, după Arctica şi Antarctica – aproximativ 15% din volumul global total.

Luna aceasta, într-un raport special privind criosfera realizat de Intergovernmental Panel on Climate Change, climatologii vor avertiza că două treimi din gheţarii din zona celui de al treilea pol ar putea dispărea până la sfârşitul secolului.

Unul din piscurile care vor fi afectate este Khawa Karpo, din lanţul muntos Meili, care ajunge la 6.740 de metri deasupra nivelului mării, scrie theguardian.com. Comunităţile tibetane locale cred că escaladarea acestui vârf este un act de sacrilegiu şi ar duce la plecarea zeităţii cu acelaşi nume. După mai multe încercări eşuate ale unor alpinişti de a cuceri piscul – cea mai cunoscută a fost cea a unei echipe internaţionale formate din 17 atleţi care au murit cu toţii într-o avalanşă în timpul ascensiunii, la 3 ianuarie 1991 – autorităţile de la Beijing au adoptat o lege care interzice escalada în zonă, amintește Rador.

Însă Khawa Karpo este acum ameninţat de topierea zăpezilor, care s-au restrâns mult în ultima vreme. Sătenii dau vina pe comportamentul uman lipsit de respect, inclusiv neadecvarea rugăciunilor, creşterea lăcomiei materiale şi amplificarea poluării din cauza turismului. De teama de a nu trezi furia zeităţii lor, localnicii au început să nu mai ardă carne, să nu mai mănânce usturoi sau ceapă, să nu-şi mai calce jurămintele şi nici să nu se mai certe. Dar, cu toate acestea, gheţarul Mingyong, care se află la poalele vârfului Khawa Karpo şi este unul din gheţarii care se topesc cel mai accelerat în lume, va dispărea aproape inevitabil, susţin glaciologii.

Ne puteți urmări și pe Google News