Bubuie nervii la Kremlin. Merkel l-a sfidat pe Putin. „Derapajul” care nu va fi iertat

Bubuie nervii la Kremlin. Merkel l-a sfidat pe Putin. „Derapajul” care nu va fi iertat Sursa: Agerpres

Cancelarul german Angela Merkel l-a vizitat pe opozantul rus Aleksei Navalnîi în timp ce acesta primea tratament într-un spital din Berlin, a informat Der Spiegel.

Fără a cita surse, Der Spiegel a afirmat că Merkel a mers să îl vadă pe Navalnîi în spitalul Charite, unde acesta a fost internat timp de 32 de zile.

Un purtător de cuvânt al cancelarului german a refuzat să comenteze în legătură cu informaţia apărută în revista germană.

Rivalul lui Putin, Aleksei Navalnîi, a fost externat. Acesta a ieşit din spitalul din Berlin, după ce a supravieţuit unei presupuse otrăviri cu Noviciok.

Ne puteți urmări și pe Google News

Considerant unul dintre cei mai vocali critici ai Kremlinului din rândurile opoziţiei ruse, Navalnîi a fost externat din spitalul din Berlin unde a fost tratat din 22 august, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Siberia, iar apoi a fost transferat cu avionul în capitala Germaniei în timp ce se afla încă în comă. El ar putea lua în considerare acum întoarcerea în Rusia.

„Starea pacientului s-a îmbunătăţit suficient cât tratamentul medical de urgenţă să poată să înceteze.

Pe baza progreselor şi a stării actuale a pacientului, medicii curanţi consideră că recuperarea sa completă este posibilă. Cu toate acestea, este încă prematur să se evalueze efectele potenţiale pe termen lung ale otrăvirii sale grave’, se menţionează în comunicatul spitalului”,a transmis clinica universitară berlineză Charite într-un comunicat difuzat miercuri, în care mai precizează că Navalnîi a fost externat marţi.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost transferat la clinica din Berlin de la un spital din Omsk (oraş în Siberia), după ce i se făcuse rău în timpul zborului de la Tomsk (alt oraş siberian) la Moscova. Echipajul avionului la bordul căruia acesta se afla a efectuat o aterizare de urgenţă la Omsk, unde a fost preluat de ambulanţă şi i-au fost administrate primele îngrijiri care i-au salvat practic viaţa, potrivit staffului său.

Navalnîi a ieşit din comă la 7 septembrie, iar peste o săptămână a fost activ pentru prima dată pe reţelele de socializare, postând o fotografie din salonul său din spital, însoţit de familie, şi un mesaj care informa despre evoluţia stării sale de sănătate. În ultimele zile, el a mai postat fotografii pe Instagram, în care apare slăbit, cu cearcăne. În una dintre ele, schiţează un zâmbet uşor, în compania soţiei sale, pe un balcon de la Charite.

Aleksei Navalnîi, „liber” să meargă în Rusia

Imediat, Kremlinul a transmis că Aleksei Navalnîi,este „liber” să revină în Rusia dacă îşi doreşte, potrivit AFP. „În ceea ce priveşte întoarcerea sa la Moscova, el este liber, ca orice cetăţean rus, să o facă în orice moment. În orice caz, este foarte bine că pacientul este pe cale de a se vindeca. Îi urăm o recuperare rapidă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai comentat şi un articol din cotidianul francez Le Monde care susţinea că Putin ar fi vorbit cu dispreţ despre opozant în timpul unei discuţii cu omologul său francez Emmanuel Macron şi ar fi afirmat că el a mai simulat diverse boli în trecut şi că a comis acte ilegale. Potrivit lui Peskov, „ziarul nu putea să aibă informaţii fiabile” despre subiectul acestei conversaţii şi există „numeroase inexactităţi în formularea” afirmaţiilor lui Putin.

„Nu putem crede că Palatul Elysee a divulgat deliberat presei înregistrarea conversaţiei dintre cei doi preşedinţi. Franţa nu poate face asta, nici măcar nu vrem să credem”, a adăugat el.