BRomania a slăbit 30 de kilograme pentru noul rol din filmul Situationship: Combinații nu relații

BRomania a slăbit 30 de kilograme pentru noul rol din filmul Situationship: Combinații nu relațiiSursa foto: Arhiva EVZ

BRomania revine pe marele ecran într-un nou rol principal semnând și scenariul producției „Situationship: Combinații NU Relații”, un film regizat de Letiția Roșculeț, cunoscută publicului pentru „Tati Part-Time”. Matei Dima interpretează de această dată personajul Max – un bărbat cu atitudine de lider și convingeri tradiționaliste, ale cărui replici sunt construite într-un stil provocator, cu potențial viral.

BRomania a slăbit 30 de kilograme pentru noul rol din filmul Situationship: Combinații NU Relații

Proiectul marchează o nouă colaborare între Matei Dima și Roșculeț, într-un film ce pare să abordeze într-un mod ironic și contemporan relațiile moderne și dinamica dintre sexe, păstrând tonul umoristic specific stilului BRomania.

Matei Dima a vorbit despre semnificația titlului celui mai nou film al său, inspirat dintr-un concept tot mai des întâlnit în relațiile moderne: situationship. Acesta a explicat că termenul reflectă o formă de legătură romantică fără angajamente clare, o zonă ambiguă între prietenie și relație, care a devenit tot mai prezentă în viața tinerilor.

„Situationship este, în esență, un mod mai contemporan și mai relaxat de a descrie o conexiune între două persoane, fără eticheta unei relații serioase. Cred că mulți se vor regăsi în poveste, pentru că, într-un fel sau altul, aproape toți am trecut prin astfel de situații”, a explicat BRomania.

Matei Dima, transformare fizică impresionantă pentru un nou rol

Actorul și creatorul de conținut Matei Dima a suferit o schimbare remarcabilă de look pentru cel mai recent proiect cinematografic, pierzând aproape 30 de kilograme pentru a intra în pielea unui personaj complex.

Acesta interpretează un rol de tip „bărbat alfa”, un lider carismatic care provoacă atât râsul, cât și iritarea spectatorului, printr-o combinație de umor și atitudine provocatoare.

Distribuția filmului este completată de Irina Noapteș, Mihaela Velicu, Anastasia Florea și Ștefan Iancu. Lor li se alătură Vlad Brumaru, Aida Economu și Cezara Munteanu, contribuind la conturarea unei povești cu un puternic impact vizual și narativ.

Ce spun colegele de platou despre BRomania

Actrița Mihaela Velicu a făcut o comparație sugestivă, afirmând că unele relații pot semăna cu un abonament la sală. În viziunea ei, „practic, ești cu un picior în relație și cu celălalt pe ușă afară”.

De cealaltă parte, Anastasia Florea a evidențiat diferențele de abordare între femei și bărbați în fazele incipiente ale cunoașterii: „Femeile pun trei întrebări ca să ajungă, de fapt, la a patra, cea care contează cu adevărat. Bărbații te întreabă direct. Și de aici, inevitabil, începe iubirea”.

Irina Noaptes a explicat conceptul cunoscut sub denumirea de „situationship”, un tip de relație tot mai des întâlnit în rândul tinerilor. Potrivit acesteia, atunci când o persoană, în special o femeie, optează pentru un astfel de aranjament, își dorește să experimenteze dinamica unei relații apropiate, cu anumite beneficii emoționale și fizice, fără a-și asuma însă angajamente clare.

În acest context, libertatea personală și posibilitatea de a explora alte opțiuni rămân prioritare. Ideea este de a evalua compatibilitatea și oportunitățile existente, înainte de a face pasul către o relație stabilă și exclusivă, potrivit romaniatv.net.

Ne puteți urmări și pe Google News