Bombă în televiziune. Şefii postului Antena 1 au decis că o fostă vedetă ProTV va prezenta de acum înainte Observatorul de week-end.
Cosmin Stan şi Octavia Geamănu îi vor lua locul Ancăi Lungu la pupitrul ştirilor. Cei doi vor prezenta jurnalul în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 19:00.
„Au fost 15 ani minunaţi, jumătate din viaţa mea. Nu aveam încă 17 ani când am avut prima mea emisiune în direct, la Antena 1 Suceava”. Cu ochii în lacrimi, ştirista a continuat: „Drumul meu în televiziune nu se încheie aici. Într-adevăr este ultimul jurnal la Antena 1, dar eu voi continua să apar pe sticlă. Voi fi corespondentul staţiei de la Nisa, acolo unde voi începe o viaţă nouă”, a spus Anca Lungu, care a predate ştafeta noilor ei colegi.
„Mă gândeam zilele astea cum aranjează Dumnezeu totul mai bine decât ne plănuim noi. Am revenit din maternitate la Observator, în ziua de Sânziene, acum trăiesc o nouă schimbare profesională de Paște”, a declarat Octavia, în vreme ce Cosmin a completat: „Noi vom debuta la Observator chiar în seara Învierii așa că îi așteptăm pe toți telespectatorii să ne fie alături la ora 19.00 înainte de a pleca la slujba de Înviere pentru a le da ultimele informații despre ce se va întâmpla de Paște în orașele lor.”
Cosmin Stan este entuziasmat să se alăture echipei Observator și determinat să livreze celor din fața micilor ecrane cele mai importante informații prezentate într-o manieră relaxată și foarte dinamică. Cosmin Stan revine după patru ani pe sticlă. ,,Astfel, îi vom invita pe telespectatori să descopere studioul spectaculos al Observatorului dar și să afle toate informațiile de care au nevoie pentru a trage singuri o concluzie. Mă aștept ca împreună cu toată echipa Observatorului să aducem în casele oamenilor un program de știri realizat ca la carte și prezentat într-o manieră prietenoasă. Mă aștept ca oamenii să capete încredere în noi, pentru că prestația noastră va fi una onestă.”, a spus Cosmin Stan.