Bolnavi de cancer, tratați chirurgical acum 4.000 de ani. O specie dispărută a suferit și ea de boală

Bolnavi de cancer, tratați chirurgical acum 4.000 de ani. O specie dispărută a suferit și ea de boală

Cercetătorii germani au descoperit pe craniul unui egiptean de acum 4.000 de ani dovezi ale unor tăieturi realizate în jurul unei leziuni de mari dimensiuni, cel mai probabil o urmă de cancer.

O tumoră cu metastaze la nivel cranian

Craniul unui bărbat din Egiptul antic, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 35 de ani la momentul decesului său, prezenta o leziune de mari dimensiuni și alte 30 de leziuni mai mici, dar și mai multe tăieturi făcute cu un obiect ascuţit. Leziunile mai mici, în viziunea cercetătorilor arată modul extinderii tumorii, în vreme ce prezența tăieturilor sugerează că egiptenii antici ar fi încercat fie să opereze tumora, fie să cerceteze tumora, după decesul bărbatului.

„Când am observat prima dată la microscop tăieturile nu ne venea să credem”, a spus Tatiana Tondini, cercetătoare în cadrul Universităţii Tubingen din Germania, potrivit Agerpres.

Edgard Camaros, paleontolog la Universitatea din Santiago de Compostela, Spania, spune că urmele chirurgicale ar putea rezultatul unei autopsii realizate de medicii din antichitate pentru a afla mai multe despre boala respectivă.

Universitatea din Santiago de Compostela

Universitatea din Santiago de Compostela. Foto: https://www.birzeit.edu/

”Ambele posibilităţi se referă la o intervenţie chirurgicală strâns legată de tumori – ceea ce este un lucru uimitor”, a spus el.

”Această descoperire este o dovadă unică a modului în care medicina egipteană ar fi încercat să abordeze sau să exploreze cancerul în urmă cu peste 4.000 de ani. Este o perspectivă nouă şi extraordinară a felului în care înţelegem istoria medicinei”.

Chiar şi dinozaurii au avut cancer

Cercetătorii au arătat în studiul lor, publicat în Frontiers in Medicine, că, deşi cancerul este deseori considerat o boală modernă cauzată de factori de mediu cum ar fi poluarea şi alimentaţia, acesta afecta şi civilizaţiile antice.

”Într-adevăr cancerul este perceput ca o boală a vremurilor moderne, asociată în special cu obiceiurile occidentale şi legată de agenţi carcinogeni de mediu”, a precizat Camaros, autorul principal al studiului. ”Totuşi, cancerul a fost prezent din timpurile străvechi, în multe forme. Chiar şi dinozaurii sufereau de cancer”.

Egiptenii antici erau recunoscuţi pentru cunoştinţele lor de anatomie şi chirurgie, precum și abilităţile înalte în domeniul medicinei.

Dovezile descoperite arată că puteau diagnostica şi trata răni, boli şi fracturi şi, de asemenea, ştiau să pună plombe dentare.

Cancerul era totuşi o boală la limita cunoştinţelor medicale ale egiptenilor, consideră cercetătorii.

Echipa va continua cercetările despre istoria cancerului.

”Scopul nostru este de a finaliza biografia cancerului de la începuturile istoriei omenirii”, a spus Camaros.

Ne puteți urmări și pe Google News