Semnul care trebuie să-ți dea alarma. O tumoră crește în organismul tău
- Simona Suciu
- 28 octombrie 2022, 15:08
Un simptom ciudat căruia mulți dintre noi nici nu îi știm denumirea medicală este un semnal de alarmă care trebuie să ne trimită la medic. De cele mai multe ori ne indică că putem avea o tumoră în intestine.
Afecțiunile digestive sunt din ce în ce mai frecvente în România. Alimentația necorespunzătoare, stresul, fumatul sau alcool. dar și moștenirea genetică sunt doar câteva dintre cauzele bolilor digestive.
De asemenea, au început să apară cazuri de cancer de colon și la persoane tinere. Până nu demult, aceste boli afectau oamenii cu vârsta de peste 55 ani. Din păcate, de multe ori, pacienții ajung la medic când boala este deja în stadiu avansat. Este adevărat că aceste boli nu dau simptome alarmante în fazele incipiente. În plus, acestea pot fi puse pe seama altor afecțiuni.
Semn de alarmă
Există însă și semne care trebuie să vă trimită la medic. Tenesmusul este este unul dintre ele. Termenul medical nu are traducere în limba română și mulți nici nu am auzit de el. Este senzația că intestinul nu a fost golit complet după eliminarea scaunului. Oamenii simt în continuare o presiune la nivelul intestinelor. Pacienții mai pot avea dureri în zona rectală atunci când merg la baie, dar și dureri în zona lombară.
„Este un simptom frecvent întâlnit în cancerul rectal și cel de colon. Poate să apară pe măsură ce cancerul de colon progresează, din cauza inflamației persistente și a tumorii care se mărește“, potrivit publicației Verywell Health.
Simptom important
Un alt simptom al cancerului de colon este prezența sângelui în scaun. Acesta poate apărea și în cazul hemoroizilor sau fisurilor anale, dar și în cazul ulcerelor gastrice. Este bine însă să nu ignorați aceste semne și să mergeți la medic.
Deși nu se cunosc cu exactitate cauzele cancerului de colon, se știu care sunt principalii factori de risc. În primul rând, antecedentele în familie. Riscul crește dacă o rudă de gradul I a fost diagnosticată cu această boală până la vârsta de 45 de ani.
De asemenea, contează și sexul persoanei. Cancerul de colon apare mai ales la femei, iar cel rectal este mai frecvent la bărbaţi. Fumatul creşte de 2.5 ori riscul de apariție a tumorilor, iar alcoolul consumat în cantități mari dublează riscul de apariție a acestei boli.