Bogdan Aurescu denunță reținerea lui Alexei Navalnîi
- Tudor Borcea
- 17 ianuarie 2021, 22:16
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a denunțat ca „inacceptabilă” reținerea disidentului Alexei Navalnîi de către autoritățile Ruse.
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, denunță reținerea lui Alexei Navalnîi. „Reținerea liderului opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi, la întoarcerea sa, după ce s-a recuperat în urma otrăvirii cu Noviciok, este inacceptabilă”, a scris, duminică, Bogdan Aurescu pe contul Twitter.
„Represiunea împotriva opoziției, doar pentru că este opoziție, este un act pur nedemocratic”, adăugat ministrul român de Externe.
Alexei Navalnîi a fost reținut, duminică, după ce a sosit cu avionul de la Berlin. Navalnîi a fost tratat în Germania după otrăvirea sa cu Noviciok, un agent neurotoxic. Trei laboratoare occidentale au confirmat că este vorba de o substanță din familia Noviciok.
Tentativa de asasinare a principalului opozant al lui Vladimir Putin a fost atribuită de către occidentali Moscovei.
Rusia a negat pe toată linia orice implicare în acest caz.
Duminică, mulți dintre colaboratorii și susținătorii lui Navalnîi au fost arestați pe aeroportul Vnukovo, unde-l așteptau pe acesta.
Însă autoritățile au deturnat avionul în care se afla Navalnîi, aeronava aterizând pe aeroportul Șeremetievo, la nord de Moscova.
Potrivit unei declarații a Serviciului Penitenciar din Rusia (FSIN), Alexei Navalnîi „va rămâne în detenție până când instanța se va pronunța” cu privire la cazul său.
De când cel mai înverșunat dușman al lui Vladimir Putin și-a anunțat intenția de a reveni, autoritățile l-au avertizat și l-au asigurat că vor fi „obligate” să-l aresteze.
Autoritățile îl acuză că a încălcat, când se afla în Germania, condițiile unei eliberări în urma unei condamnări la închisoare cu suspendare. Este vorba de un dosar ce datează din 2014.
FSIN a confirmat duminică, arestarea lui Navalnîi.
Putin: Dacă am fi vrut să-l omorâm, treaba ar fi fost terminată
De partea sa, Vladimir Putin a negat faptul că serviciile secrete urmăreau eliminarea lui Navalnîi.
Putin a făcut aceste declarații în cadrul tradiționalei sale conferințe de presă de sfârșit de an.
„Pacientul din clinica din Berlin are sprijinul serviciilor speciale americane (…) Și așa cum este cazul, trebuie să fie monitorizat de serviciile speciale. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să fie otrăvit”, a spus Putin. „Dacă am fi vrut, treaba ar fi fost terminată”, a declarat liderul de la Kremlin