Boala cu care s-a născut Andi Moisescu. Nici acum n-a reușit să se vindece

Boala cu care s-a născut Andi Moisescu. Nici acum n-a reușit să se vindeceAndi Moisescu/ Sursa foto Youtube

Andi Moisescu a fost crescut primii șapte ani de bunicii săi din Mangalia, pentru că mama l-a adus pe când era studentă în anul II de facultate și a avut mult de învățat. Juratul de la Românii au talent a povestit că s-a născut prematur și cu multe afecțiuni.

Andi Moisescu a fost crescut de bunici

„Bunicul meu a fost ofițer de marină, a lucrat în Marina Militară și a fost repartizat la Garnizoana Mangalia. Bunicii mei vin mai din sud, din nordul Greciei, familia pe vechi s-a strămutat, a urcat puțin până a ajuns în Dobrogea la noi.

Românii au talent

Românii au talent. Sursa foto Facebook

Primii șapte ani i-am petrecut la Mangalia fiind crescut de bunici, pentru că mama era foarte tânără când m-a născut, studentă în anul II la facultate, în București. În acele vremuri, era greu să ai un copil.Mama a făcut chimie industrială și de asemenea a terminat liceul prima, numai cu zece.

N-a avut o notă de nouă la școală. Și facultatea tot prima a terminat-o, a fost șefă de promoție. Și a luat repartiție în București, dar asta s-a întâmplat când eu eram măricel”, i-a spus Andi lui Măruță. Faptul că mama a fost mereu pe primul loc a pus mereu presiune pe el, bunicul spunând mereu „păi mă-ta cum a putut…”, a spus juratul de la Românii au talent.

S-a născut cu probleme de sănătate

Andi Moisescu a spus că s-a născut cu multe probleme, iar „unele din ele le-am păstrat, dar le maschez bine”. El a declarat că bunicii au avut grijă de el de la vârsta de două săptămâni.

bebeluș

Bebeluș. Sursa: Dreamstime.com

„Am venit pe lume ușor prematur, ca să nu zic de-a dreptul prematur, am fost la maternitatea Polizu și așa am reușit să trec cu bine de primele două săptămâni. După ce am fost pus pe linia de plutire, în 1972, direct de acolo m-au dus la gară, au luat un compartiment întreg într-un vagon și m-au dus la Mangalia. Și de la vârsta de două săptămâni m-au crescut bunicii”, a declarat el.

Nu mânca aproape nimic

Juratul de la Românii au talent a spus că nu mânca nimic, așa că bunicul său le-a cerut ajutorul colegilor. Bunicul acestuia i-a adus laptele praf pe care marinarii nu voiau să-l primească la micul dejun și i-a plăcut.

„Unul dintre ei spune: domnule colonel, avem și noi ceva lapte praf aici, dar cred că e spaimă, pentru că marinarii îl aruncă peste bord, nu vor să-l primească la micul dejun. Bunicul a zis să încerce totuși și a luat lapte praf într-o punguță.

Îl aduce acasă, îl face bunica repede și ce să vezi? Să mănânc și biberonul. S-a întors bunicul la garnizoană, nu știa cum să le spună. Cum facem să cumpăr și eu niște lapte? Păi, domn’ colonel, n-auziți că marinarii aruncă sacii peste bord? Și atunci a luat un sac și eu am crescut cu laptele pe care-l aruncau marinarii”, a mai declarat acesta, potrivit rețeteșivedete.