Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea a povestit la România TV despre o boală foarte gravă cu care a fost diagnosticată anul trecut.

Puțină lume a știut de chinurile prin care a trecut Sorina Pintea, după ce a aflat de ce suferă.

Cu mare greutate a reușit să treacă peste momentele grele și să învingă boala.

„Nu știa boala cu cine se pune. Ce s-a întâmplat a fost și pentru mine un șoc și trebuie să recunosc că a fost pentru a doua oară în viața mea când m-am simțit descumpănită și dezorientată puțin. Am primit un diagnostic ciudat, un diagnostic care m-a pus pe gânduri. În luna iulie 2019 mi-au apărut niște pete pe față, identice, pe ambii obraji. M-am dus la dermatolog ca orice om normal, mi s-a spus că am o dermatită, am primit unguente și m-am dus în vacanță la începutul lui august. Am venit apoi acasă și pentru că semnele nu treceau am consultat cel de-al doilea dermatolog, care mi-a schimbat unguentul, dar tot unguent a fost. Apoi au început să-mi apară pete pe mâini. M-am dus la al treilea dermatolog și am primit două tipuri de unguente, unul pentru mână și unul pentru obraji", a declarat Sorina Pintea

„Am început să mă simt foarte rău, eram obosită”

„Am fost apoi în delegația oficială, în luna septembrie, cu primul-ministru al României, în America și acolo am început să mă simt foarte rău, eram obosită dar am pus-o pe seama fusului orar, a oboselii de la Minister... nu credeam că sunt bolnavă, adică să am altceva. Am revenit în țară și am început să mă simt din ce în ce mai obosită. 25 octombrie dimineața, îmi aduc foarte bine aminte datele pentru că am făcut niște legături, m-am trezit și nu puteam să-mi desfac mâinile și nici să le ridic. Mâna stângă și piciorul stâng erau cele mai afectate și atunci m-am gândit că trebuie să consult un reumatolog", a povestit ea.

„ Doctorul mi-a spus că este o dermatomiozită”

„Mi-am făcut programare, m-am dus la medic și mi-a spus: Aveți o miozită, luați un antiinflamator și faceți setul acesta de analize. Luni, 4 noiembrie, Guvernul Orban a fost votat în Parlament deci eram ocupată, trebuia să-mi adun lucrurile din birou, trebuia să mă pregătesc de plecare, așa că am amânat din nou, pentru dimineața zilei de 5 noiembrie. Înainte să predau ministrului Costache Ministerul, am fost să-mi recoltez analize și mi-am văzut de treburile zilnice. După ce au venit analizele și le-am trimis doameni doctor, mi-a spus că este o dermatomiozită, că 80% dintre pacienți ascund un neoplasm și că ar fi bine să-mi fac un Computer Tomograf, la care eu am fost foarte calmă și am întrebat ce fel de Computer Tomograf? Mi-a răspuns: Păi...la tot corpul", a adăugat ministrul.

„A urmat o noapte albă…”

„Am făcut și am dormit liniștită pentru că nu se vedea nimic, în afară de o mică afectare pulmonară, pentru că ulterior am citit că dermatomiozita, complicațiile grave sunt la plămâni, inimă și esofag. A urmat o noapte albă în care mi-am reanalizat prioritățile, dar primul lucru la care m-am gândit a fost că nu am voie să-mi abandonez copiii, cei trei copii. Unul dintre ei a fost deja abandonat de o mamă și eu nu puteam să o abandonez, și eu", a mai spus.

„Se face o terapie șoc, asta am aflat și eu ulterior”

„Am început corticoterapia, puls corticoterapia, se face o terapie șoc, asta am aflat și eu ulterior. Primele două săptămâni la Baia Mare, mi-am luat concediu de odihnă și abia apoi concediu medical, pentru că a fost nevoie, dar veneam la birou. Paradoxal era că biroul meu era la etajul întâi, există niște scări. Nu puteam să le urc. Acasă mă îmbrăca soțul meu, nu puteam să urc, să cobor scări, era ciudat și mă așezam în fața scărilor și ziceam: Acum eu trebuie să ajung la birou la etajul întâi. Nu mă întrebați cum ajungeam, dar ajungeam. După prima cură de puls cortico terapie, analizele nu arătau foarte bine, semn că nu răspundeam foarte bine la tratament și atunci s-a trecut la terapia de linia a doua, imunoglobuline. Blestemul sau paradoxul...", dezvăluite Sorina Pintea.

„Boala a intrat în remisie”

„Am luptat să avem imunoglobuline în țară pentru că întotdeauna am empatizat cu pacienții și am simțit că trebuie să fac ceva și uite că nu am greșit. Am ajuns să am nevoie de această terapie. Mi-a fost administrată și chiar după prima cură deja analizele mele arătau mult, mult mai bine. În data de 3 februarie, când am ales să vorbesc despre boală, am primit rezultatele ultimelor analize care arătau că boala a intrat în remisie, deci totul este în limite normale. Mare, foarte mare bucurie!", a mărturisit ea.

„M-a durut foarte tare. Hai, hai mama, hai ridică-te!"

„Bolile autoimune au în spate o chestiune genetică, care nu există la mine, un neoplasm care nu există, o boală infecțioasă care nu există, stresul care a existat. Acum, privind în urmă la ultimele trei luni, parcă nu am fost eu, parcă nu mi s-a întâmplat mie, pentru că mă simt din ce în ce mai bine, normal că pot să vorbesc așa, dar cred că asta e cel mai greu de acceptat. Nu accepți că și se întâmplă ție, nu e vorba despre tine, ție nu și se poate întâmpla, dar ți se poate. Am încercat să-mi feresc cât mai mult familia de suferințele prin care am trecut. Copiii au aflat când am venit acasă. Nu le-am spus chiar imediat. Le-am spus că nu mă simt bine, că sunt obosită. Cel mai greu a fost pentru mine să nu mă pot juca cu fetița mea de trei ani și jumătate care nu înțelegea de ce mama nu se joacă cu ea, de ce nu ne jucăm de-a alergatul prin casă. I-am explicat că mama are o problemă și în momentul în care, într-o seară a văzut că sunt pansată la o mână, îmi făcusem o biopsie musculară, a spus: în momentul în care o să luăm pansamentul, o să te poți juca cu mine? Atunci m-a marcat. M-a durut foarte tare, pentru că nu puteam să-i explic de ce nu pot. Și-mi spunea: Hai, hai mama, hai ridică-te!", povestea ministrul cu lacrimi în ochi.

„Mă duceam într-un colț al casei și plângeam”

„Mă trezeam noaptea să iau medicamentele și mă duceam într-un colț al casei și plângeam pentru că soțul meu e foarte vigilent și se trezea la fiecare mișcare. A fost și el puțin sperial la început și încercam să nu transmit povara. Copiii când veneau la mine zâmbeam, ne amuzam. Ei erau obișnuiți să glumească cu mine și o făceau în continuare, dar și ei plângeau pe ascuns pentru că am aflat ulterior. E ciudat, dar nicio clipă nu m-am gândit că nu o să fiu bine, nicio clipă. M-am gândit că va dura puțin mai mult tratamentul. Atunci când mi s-a spus că s-ar putea să ascund un neoplasm am spus: Ok, asta este, se tratează, ce bine că o să-l descopăr în fază incipientă", a completat Sorina Pintea.